Cei mai bogați 26 de oameni din lume dețin la fel de multe precum 50% cei mai săraci

De A.M.
Reactualizat la:
2Comentarii
Cei mai bogați 26 de oameni din lume dețin la fel de multe precum 50% cei mai săraci
© foto: www.pixabay.com
Potrivit unui raport Oxfam, 26 dintre cei mai bogați miliardari din lume dețin la fel de multe precum 3,8 miliarde de oameni, care laolaltă reprezintă jumătate dintre cei mai săraci oameni din lume.

Oxfam este o confederație fondată în anul 1942, formată din 20 de organizații caritabile independente a căror scop comun este diminuarea sărăciei globale.

Anul 2018 a reprezentat un an în care prăpastia dintre cei mai bogați oameni din lume și cei mai săraci s-a adâncit și mai mult. Conform statisticilor, averea celor mai bogați 2200 de miliardari a sporit cu 12% anual (respectiv cu 2,5 miliarde de dolari pe zi). În contrast cu această creștere este scăderea de 11% a veniturilor celor mai săraci oameni din lume.

În raportul lansat recent, Oxfam arată că între 2017 și 2018 un nou miliardar (raportat în dolari americani) a apărut odată la fiecare două zile. Dacă miliardarii lumii ar dona 1% din veniturile lor, spune aceeași organizație, suma ar fi suficientă pentru educarea fiecărui copil care la ora actuală nu merge la școală, dar și pentru asigurarea unor servicii medicale care ar preveni moartea a cca. 3 milioane de oameni.

Potrivit The Guardian, alt lucru interesant de remarcat, relevat în raportul Oxfam, este faptul că în ultimii zece ani de criză financiară globală numărul miliardarilor din lume aproape s-a dublat.

Ca exemplu, 1% din averea celui mai bogat om din lume, proprietarul Amazon, este echivalentă cu bugetul alocat anual sănătății de Etiopia – o țară în care locuiesc 105 milioane de oameni, relatează The Guardian.

Problema ar putea fi combătută printr-o serie de măsuri implementate la nivel global, măsuri cum ar fi: creșterea salariilor, impozitarea veniturilor companiilor și a persoanelor care câștigă foarte mult, oferirea de servicii medicale gratuite și programe de educație accesibile tuturor.

Probabil cea mai importantă concluzie a studiului este că resursele actuale ar fi suficiente pentru ca toată lumea să aibă un trai decent, dacă ar fi corect împărțite.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor