Cei mai buni militari arădeni, premiaţi în Ungaria

De Diana Dutu
Cei mai buni militari arădeni, premiaţi în Ungaria
Ei s-au făcut remarcaţi la exerciţiul „Brave Warrior 17”: căpitan Petru-Marian Ivan, locotenent Florin-Adrian Rus, plutonier major Ovidiu Pop, plutonier Alin Drăgan și caporalii Flaviu Dumbravă și Flavius Hălmăjan.

VESZPREM. Au dovedit un comportament exemplar pe durata exercițiului „Brave Warrior 17” şi au fost premiaţi. E vorba de şase din cei 155 de militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Arad care participă, între 2 şi 22 iulie, la exercițiul cu trageri de luptă desfăşurat în poligonul „Bakony Combat Training Center” din Ungaria.

„Militarii premiați au fost selectați din rândul camarazilor lor de către comandanții detașamentelor naționale participante la pregătirea militară. Din rândul celor 155 de luptători ai companiei românești, comandantul Ștefan-Claudiu Topor, comandantul Batalionului 191 Infanterie din Arad, a recomandat, iar comandantul Brigăzii Brigăzii 5 Infanterie «Bocskai Istvan», generalul de brigadă dr. Romulusz Ruszin, i-a premiat pe următorii: căpitan Petru-Marian Ivan (comandant companie), locotenent Florin-Adrian Rus (comandant pluton), plutonier major Ovidiu Pop (locțiitor comadant pluton), plutonier Alin Drăgan (comandant grupă), și caporalii Flaviu Dumbravă (servant la mitralierele de pe TAB) și Flavius Hălmăjan (trăgător AG-7). Pentru modul remarcabil de îndeplinire a misiunilor, cei șase militari români, alături de alți camarazi cu o prestație profesională deosebită din celelelate detașamente naționale participante la exercițiu, au primit felicitările comandantului brigăzii și plachete reprezentative pentru exercițiul «Brave Warrior 17»” – precizează maior Dan Crișan, ofițer de informare și relații publice în cadrul Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Arad.

Festivitatea de premiere a militarilor a avut loc în 18 iulie, România fiind reprezentată în echipa de premiere de către colonelul Victor Chiperescu, șeful delegației militare române (Statul Major al Forțelor Terestre).

„Brave Warrior 17”

Exercițiul cu trageri de luptă „Brave Warrior 17” este parte a uneia dintre cele mai mari activități de instruire din regiunea Mării Negre din această vară, exercițiul multinațional „Saber Guardian 17”. Alături de militarii din națiunea-gazdă, în organizarea pentru luptă a exercițiului „Brave Warrior 17”, sunt angajați aproximativ 2.500 de luptători din Cehia, Croația, Marea Britanie, Polonia, România, Slovacia și Statele Unite ale Americii. Detașamentul românesc al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” a fost prezent în formația multinațională cu un pluton de infanterie și trei mașini de luptă TAB-77.

img_5700

img_5704

img_5724img_5732

img_5736



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase