Cei mai pricepuți sanitari ai județului sunt de la „Moise Nicoară”

De Valentin Goran
Cei mai pricepuți sanitari ai județului sunt de la „Moise Nicoară”
© FOTO: J.A.
Echipajul format din elevii Colegiului Național „Moise Nicoară” va reprezenta județul Arad la faza națională, după ce a câștigat locul I la „județeana” concursului „Sanitarii pricepuți”.

Faza județeană a concursului „Sanitarii pricepuți”, organizat de Crucea Roșie – Filiala Arad, a reunit 140 de elevi, împărţiţi în 24 de echipaje reprezentând școli atât din municipiu, cât și din județ. Concursul a început imediat după ora 10.00, miercuri, 25 mai, pe platoul din fața Sălii Polivalente. Echipajele înscrise în concurs au avut de trecut, prima dată, proba scrisă care s-a desfășurat pe platou. Mai apoi, concurenții au trecut și la proba practică desfășurată în cele două pavilioane din fața Sălii Polivalente, dar și în incinta sălii de sport. „Victimele” care au avut nevoie de primul ajutor, pentru a confrunta cât mai bine cu o situație reală echipajele participante, au fost alți tineri fiecare cu un diagnostic prestabilit. Medicii jurizanți au notat fiecare echipaj de prim ajutor în funcție de rapiditatea diagnosticării pacientului și metoda de acordare a primului ajutor.

Bătălie grea pentru primul loc

Dacă anul trecut echipajul situat pe primul loc de la gimnaziu a reprezentat județul la faza națională, în acest an este rândul celor de la liceu. Primul loc a fost câștigat de elevii de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, cu greu, după ce au trecut printr-un baraj, fiind în primă fază la egalitate de puncte cu reprezentanții Liceului „Atanasie Marienescu” din Lipova. Pe locul trei s-au situat elevii Liceului „Gregor Tajovsky” din Nădlac. La gimnaziu, clasamentul este următorul: Locul I – Liceul „Adam Muller Guttenbrunn”; Locul II – Liceul „Mihai Veliciu” din Chișineu Criș; Locul III –  Liceul „Gregor Tajovsky” din Nădlac. Anul trecut, când a fost rândul celor de la gimnaziu să ne reprezinte la nivel național, au câștigat echipajul format din elevii Liceului „Atanasie Marienescu” din Lipova.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase