Cei mici sunt așteptați la teatru!

De Eugen Rogojan
Cei mici sunt așteptați la teatru!
© Marionetele îi așteaptă pe copii Foto: E.R.
Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și-a anunțat programul pentru luna decembrie.

Luna decembrie vine cu o sumedenie de cadouri pentru cei mici, lucru deja știut de toată lumea. Și cei de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” încearcă să le facă trei cadouri acestora, însă nu genul de cadou pe care îl pui sub brad. Totuși, spectacolele Trupei Marionete sunt daruri perfecte pentru micii amatori de teatru.

Duminici la teatru

Trei povești ce le pun celor mici la contribuție mintea și imaginația le sunt pregătite acestora de către actorii păpușari arădeni. Duminică, 3 decembrie, pe scena sălii de pe strada Episcopiei (numărul 15) va fi reprezentația spectacolului „Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc”, despre care presa franceză a scris că este „un moment foarte frumos, destul de scurt pentru a-i prinde pe copii și destul de lung pentru a-i duce departe, foarte departe…”. Spectacolul va începe de la ora 11.

Crăiasa Zăpezilor

În cazul în care pe data de 10 decembrie încă nu vom avea zăpadă peste oraș, aceasta va fi prezentă pe scena Teatrului de Marionete. „Crăiasa Zăpezilor”, spectacol triplu premiat la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” din Cluj-Napoca, va fi reprezentat în fața celor mici începând cu ora 11.

Finalul

Aceeași oră, aceeași sală, însă o altă zi: duminică, 17 decembrie. Atunci va fi pus în scenă spectacolul „Spărgătorul de nuci”, în regia lui Cristian Pepino. Acest spectacol va și pune punct anului 2017 pe scena de la Marionete, urmând ca actorii și păpușile lor să se întoarcă în fața publicului arădean de toate vârstele la începutul anului viitor.

Fără scuze!

Biletele pentru reprezentații pot fi achiziționate de pe biletmaster.ro sau de la casieria Sălii Marionete a TCIS – strada Episcopiei, numărul 15 – în ziua de spectacol, începând cu ora 10. Prețul acestora este unul infim, de doar șase lei. Așadar, toți copiii și părinții sunt așteptați la Teatru, fără scuză!

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !