După ce Tribunalul Timiş a decis că cei trei edili pot fi cercetaţi sub control judiciar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat decizia, atacând-o la Curtea de Apel Timişoara. Anchetatorii au solicitat ca cei trei primari să fie arestaţi preventiv sau măcar arestaţi la domiciliu, procurorii considerând că, dacă sunt liberi, edilii pot influenţa ancheta. Dar demersul DNA nu a avut câştig de cauză la Curte. Judecătorii de aici au respins „ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierii penale nr. 110/DL din data de 12 mai 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş. Menţine încheierea atacată”. Aşadar, cei trei primari vor fi cercetaţi, în continuare, sub control judiciar. Reamintim că Radiţa, Balint şi Avram au fost reţinuţi de DNA, fiind acuzaţi de luare de mită. Sumele vehiculate sunt derizorii: 2.500 de lei, 3.000 de lei şi 7.000 de lei. Acesta este şi motivul pentru care, cel mai probabil, judecătorii au decis ca cei trei să nu fie arestaţi preventiv.
Cei trei primari rămân sub control judiciar
Cei trei primari rămân sub control judiciar
Cei trei primari din judeţul Arad acuzaţi de luare de mită, respectiv Aurel Radiţa, primar în Şicula, Traian Balint, primar în Covăsânţ, şi Teodor Avram, primar în Almaş, au fost la un pas de a ajunge în arest preventiv.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!