Cel mai frumos bloc

19Comentarii
Cel mai frumos bloc
Acelaşi bloc, premiat de trei ori conecutiv, dar tratat cu nepăsare de autorităţi.  VIDEO

Blocul A 30, scara A, de pe strada Brezeanu, numărul 1, din cartierul Aurel Vlaicu, este cel mai frumos bloc din Arad. La concursul „Condominiul perfect” organizat în acest sezon de către Primăria Aradului, unde au fost prezenţi 200 de administratori, a luat, pentru a treia oară consecutiv, locul I pentru frumuseţea, curăţenia şi administrarea economico-financiară a blocului. Deplasaţi la faţa locului, am observat că respectiva clădire arat[ de departe o vilă între blocuri. În interior, sute de flori şi o curăţenie exemplară.

„Cel mai mult mă revoltă faptul că de trei ori am câştigat consecutiv locul I, dar Falcă se face că plouă. Măcar un pomuleţ cu zece beculeţe de le-ar da oamenilor de aici”, spune Constantin Jurcuţ, administratorul de bloc.

Investiţii din…bunăvoinţă

Pentru reabilitarea termică a blocului, locatarii au adunat ban cu ban, pentru a pune acoperiş cu ţiglă, uşi şi geamuri termopane şi pentru a se face economie la combustibil.

„Eu nu am reuşit să îmi pun încă geamuri termopan la apartament, dar la casa scării ne-am pus din forţe proprii, în proporţie de peste 50%”, ne mărturiseşte Jurcuţ. Din cele zece apartamente ale blocului, şapte sunt pensionari. Femeia de serviciu are, de exemplu, 200 RON pensie, iar investiţia pe apartament a fost de 10.000 RON, plătiţi în zece ani.

„Suntem apreciaţi de toţi cei ce intră la noi în scară. Nişte nemţi au spus că aşa ceva nu există nici măcar la ei, însă edilii din Arad ne tratează cu indiferenţă”, a spus Jurcuţ.

„Anul acesta am primit la premiere un amărât de calendar, o agendă şi o carte despre Arad, dar anul trecut am primit cea mai ordinară ciocolată, de 70 bani. Dacă la noi s-ar fi petrecut o nenorocire, am fi mai luaţi în seamă decât pentru o faptă bună”, a mărturisit nemulţumit Jurcuţ, administrator de peste 15 ani.

Echipa ce merită felicitări. Cei ce se ocupă de flori: dr. Adelina Copil, Viora Gheorghe, Vioara Popa, Iuliana Molnar şi Constantin Carnaru. Persoanele care se implică în administarea blocului: Emeric Eberlein, Francisc Halasz şi Gheorghe Dehelean.

D.M.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor