Cel puţin 18 morţi, majoritatea copii, în urma inundaţiilor din Iordania

Cel puţin 18 morţi, majoritatea copii, în urma inundaţiilor din Iordania
Cel puţin 18 persoane, majoritatea copii şi profesori, au decedat în urma unui torent produs în Iordania, în zona Mării Moarte, după ploi abundente, anunţă autorităţile, citate de agenţia de ştiri Reuters.

Potrivit Serviciului iordanian de protecţie civilă, torentul a lovit zeci de turişti, inclusiv elevi, care vizitau izvoarele termale Zara Maeen, în zona iordaniană a Mării Moarte.

Majoritatea celor decedaţi sunt copii cu vârsta sub 14 ani, parte dintr-un grup de elevi aflat într-o excursie în zonă, au precizat autorităţile.

Alte 34 de persoane au fost salvate în urma unei operaţiuni majore la care au participat elicoptere ale poliţiei şi sute de militari, a declarat generalul Farid al Sharaa. Unele din persoanele salvate sunt în stare gravă.

Un purtător de cuvânt al autorităţilor iordaniene a avertizat că numărul victimelor ar putea să crească pe măsură ce echipele de salvare cercetează zona afectată.

Regele Abdullah al Iordaniei şi-a anulat vizita în Bahrain pentru a urmări operaţiunea de salvare.

Israelul a trimis câteva elicoptere de căutare şi salvare pentru a ajuta la operaţiunile din Iordania, au anunţat autorităţile militare de la Tel Aviv.

Sursa: Mediafax

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !