Cel puțin opt persoane moarte într-un atac cu mașină cu explozibil în Bogota

De A.M.
Cel puțin opt persoane moarte într-un atac cu mașină cu explozibil în Bogota
© foto: www.pixabay.com
Grav atac în capitala Columbiei, Bogota. O mașină cu explozibil a provocat moartea a cel puțin opt persoane, în timp ce alte zece sunt rănite.

Explozibilul a fost detonat în cursul zilei de joi, în apropierea unei academii de poliție din Bogota. Potrivit autorităților columbiene, citate de The Guardian, cel puțin opt persoane au murit și alte zece au fost rănite.

La fața locului s-au deplasat imediat ambulanțe, pompieri și forțe de ordine pentru a interveni în ajutorul celor răniți.

Martorii spun că au auzit o explozie puternică, apoi au văzut cum se sparg geamurile clădirilor din apropiere.

Ivan Duque, președintele Columbiei care se afla într-o vizită prezidențială, a declarat că se grăbește să ajungă înapoi în capitală pentru a superviza operațiunile poliției.

Autoritățile nu au comentat încă nimic referitor la persoanele sau gruparea responsabilă pentru atac, însă se presupune că Armata Națională de Eliberare este în spatele acestui incident.

Conform BBC News, o explozie de o asemenea anvergură nu a mai avut loc de aproape nouă ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !