Centrul Aradului, blocat de salariaţi de la Aris

Centrul Aradului, blocat de salariaţi de la Aris
Cel mai mare sens giratoriu din municipiul Arad, aflat în centrul oraşului, a fost blocat, vineri, timp de o oră, de aproximativ 1.200 de salariaţi ai fabricii de strunguri Aris şi ai Astra Vagoane Călători, autorităţile fiind nevoite să redirijeze traficul pe străzi secundare.

Dupa patru zile de marsuri pe strazi si de pichetari ale sediilor unor insitutii
publice, salariatii celor doua fabrici au decis sa blocheze cel mai important
nod rutier din centrul orasului, aflat în Piata Podgoria, în speranta
ca autoritatile se vor implica mai mult în rezolvarea situatiei în
care se afla fabrica de strunguri Aris.

"Credem ca numai prin masuri extreme ne mai putem face auziti, pentru
ca de aproape trei saptamâni asteptam raspunsuri de la ANAF si de la Consiliul
Concurentei Bucuresti privind motivele pentru care s-a cerut executarea silita
a Aris", a declarat, vineri, Stefan Lacsan, liderul CNSLR Fratia Arad si
al sindicalistilor din cadrul fabricii de strunguri.

Traficul rutier a fost paralizat complet în centrul orasului, din cauza
mitingului, fiind oprita inclusiv circulatia tramvaielor, fapt ce i-a nemultumit
pe calatori. "Ar fi trebuit sa protesteze la Primarie, ca pâna acum,
nu sa paralizeze un oras întreg. Sunt oameni care merg la scoala dupa
copii sau la lucru si au ramas blocati aici", a spus o pasagera dintr-un
tramvai.

La fel ca si în zilele precedente, protestatarii au cerut demisia conducerii
Consiliului Concurentei, pe care o considera responsabila pentru faptul ca ANAF
a cerut executarea silita a fabricii pentru recuperarea unor datorii istorice,
calculate la 28 de milioane de lei noi.

La protest au participat toti cei 600 de angajati ai Aris, carora li s-au alaturat
600 de angajati ai Astra Calatori, societate care are patronat comun cu fabrica
de strunguri.

Protestatarii si-au anuntat din nou intentia de a bloca, în cursul saptamânii
viitoare, drumul european care face legatura între Arad si Vama Nadlac.

Salariatii Aris au iesit prima data în strada în 31 ianuarie, cerând
ANAF sa anuleze un titlu executoriu emis pentru recuperarea datoriilor istorice.

În 16 mai 2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
a anuntat ca va recupera unele ajutoare de stat acordate fabricii aradene, dupa
ce Consiliul Concurentei a decis, în urma unei investigatii, ca acordarea
facilitatilor nu a fost legala.

Conform unui comunicat de presa emis de AVAS la vremea respectiva, producatorul
de strunguri din Arad a primit un ajutor de la stat pentru restructurare în
anul 2000, în baza HG 874/2000 privind transferul actiunilor detinute
de stat din administrarea FPS la Ministerul Finantelor, si un alt ajutor în
2002, conform Legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii.

În 19 ianuarie 2006, ANAF a emis un titlu de executare silita a fabricii
de strunguri Aris, pentru recuperarea a 28 de milioane de lei noi, de care fabrica
ar fi beneficiat sub forma de scutiri de la plata datoriilor istorice.

Reprezentantii fabricii aradene sustin, însa, ca fabrica nu a primit
nici un sprijin financiar de la stat dupa privatizare si ca autoritatile nu
pot sanctiona societatea pentru beneficii pe care le-a avut înainte de
data privatizarii. Conducerea Aris si sindicalistii spun ca, în cazul
executarii silite a fabricii, aceasta ar da faliment.

Aris Arad a fost privatizata în 2002, data la care avea datorii de 131
miliarde lei vechi, pachetul majoritar fiind preluat de Astra Comind, actionar
majoritar si la Astra Calatori Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !