„Săptămâna 11-17 martie 2019 este dedicată controalelor T.I.S.P.O.L. Seatbelt – acțiunile Poliţiilor Rutiere din Europa, vizând purtarea centurilor de siguranţă de către ocupanţii maşinii). Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren, pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu”, au precizat reprezentanții IPJ Arad. Controalele se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar în județul Arad activitățile se vor desfășura joi, 14 martie, pe raza orașului Sebiș, DN 79A, între orele 09.30 și 13.30.
Centura de siguranță, la control
Centura de siguranță, la control
Poliția Română, prin structurile rutiere, a demarat, începând de luni, 11 martie, acțiunea „Seatbelt”, în cadrul căreia polițiștii desfășoară activități pentru verificarea și impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare omologate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!