Centura lui Falcă a ajuns în top

De Alin Gherasim
23Comentarii
Centura lui Falcă a ajuns în top
Acum doi ani nici nu se ştia de ea, anul trecut era rezervă, acum e „titulară”.

O bucată din centura municipiului Arad va „mânca” o sumă uriaşă de bani din fondurile europene alocate pentru… judeţul Arad. Este vorba despre un nou segment care va ocoli Aradul până spre Vladimirescu, acea bucată de şosea prevăzută cu pod peste Mureş despre care ziarul nostru a mai scris. Dar să le luăm pe rând. A început depunerea de proiecte pe Program Operaţional Regional 2014-2020. Încă dinainte de a avea probleme cu justiţia, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a întocmit o listă a lucrărilor de infrastructură ce urmau să fie realizate din fonduri europene. Ulterior, după ce a preluat atribuţiile de preşedinte, Adrian Ţolea, fostul vice de la CJA, a schimbat imediat lista de investiţii, iar în lucrările trecute pe lista de rezerve apărea şi această centură, centură care va costa vreo 10 milioane de euro. La acea vreme, Ţolea, avându-l alături pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, anunţa că prioritare sunt drumurile judeţene, lista de lucrări fiind deschisă de drumul Arad-Pâncota-Buteni, lucrare urmată pe listă de alte şosele care să lege judeţul Arad de judeţul Timiş.

„Cel mai probabil, în urma licitaţiilor realizate pentru proiectele prioritare, vor rămâne sume suficiente pentru realizarea unui proiect din lista de rezerve”, spunea Ţolea atunci. Acum, la un an distanţă, actualul şef al CJA, Iustin Cionca, a modificat modificarea. Acum centura a intrat pe lista de priorităţi. Aşadar, judeţul Arad se va abona la zecile de milioane de euro cu numai două proiecte: drumul Arad-Pâncota-Buteni şi segmentul de centură Arad-Vladimirescu, prevăzută cu pod peste Mureş. „Drumul Sânpetru German-Gelu nu era eligibil, aşa că am decis să schimbăm priorităţile”, a anunţat Cionca.

Lista finală

Acesta a mai spus că aceasta este lista finală a investiţiilor. Că o fi de bine, că o fi de rău, nu putem noi să spunem. Dar putem spune un lucru: mare parte din banii ce trebuiau să ajungă în infrastructura judeţului Arad vor merge către o lucrare a municipiului. Asta în condiţiile în care şi Primăria Arad poate să acceseze fonduri europene pentru obiective de investiţii şi, foarte important, îşi poate plăti cofinanţarea şi susţine lucrările din fonduri proprii, lucru pe care nicio primărie din judeţ nu şi-l permite.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor