Cere DSP şi ISU să-şi facă datoria

De S.T.
Cere DSP şi ISU să-şi facă datoria
Partidul Alternativa de Vest sesizează persistenţa mizeriei în municipiu.

Preşedintele Partidului Alternativa De Vest, Mircea Pereş, anunţă că formaţiunea pe care o conduce a sesizat Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, cu privire la starea de insalubritate persistentă şi agravată în care se găsesc toate spaţiile publice din Arad. „Văzând că mai marii urbei au abandonat oraşul în seama şobolanilor, a peturilor, a ambalajelor de tot felul, sperăm ca Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad să ia măsuri urgente, astfel ca factorii de răspundere să îşi asume şi să îşi îndeplinească atribuţiile pe care Legea nr. 215/2001- Legea administraţiei publice locale şi o serie de legi speciale, le-au pus în competenţa acestora.

Am considerat că cele două instituţii publice sunt competente întrucât la momentul la care s-a dorit crearea unei presiuni asupra consilierilor locali pentru semnarea unui nou contract de salubrizare cele două instituţii au fost pe primul rol al scenei, arătând grav şi accentuat că salubrizarea oraşului este o chestiune care poate genera situaţii de urgenţă şi este o ameninţare la sănătatea populaţiei, punct de vedere pe care ni-l însuşim.

Este inacceptabil ca un oraş European să fie la asemenea standarde coborâte de salubrizare publică şi aşteptăm ca toţi factorii implicaţi să ia măsurile cuvenite”, a declarat Mircea Pereş.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !