Cermeiul continuă cursa de urmărire

De Dorin Ocneriu
Cermeiul continuă cursa de urmărire
Oaspeţii şi-au adjudecat cele trei puncte în urma unui joc pragamatic, speculând marile greşeli ale gazdelor la fazele când au marcat.

Jocul în sine a fost unul fără mari veleităţi tehnice şi spectaculare, purtat mai mult la mijlocul terenului şi cu puţine ocazii de poartă. În min. 17, Blănaru trimite slab la propriul portar, iar A. Popa interceptează şi deschide scorul. După un sfert de oră, Bulza dublează avantajul cu o lovitură de cap din unghi, în urma unui corner executat de Purece la bara a doua.

După pauză lipovanii forţează, dar cei care înscriu sunt tot cermeienii prin Nistor, care în min. 56 transformă lovitura de pedeapsă scoasă tot de el în urma unui contact în careu cu Pantea. Golul de onoare al lipovanilor a fost marcat de Borteş în minutele de prelungire, cu un şut pe jos la colţul lung şi se termină Şoimii Lipova-Gloria Lunca Teuz Cermei 1-3 (0-2).

Astfel, gruparea prezidată de Petre Bulza continuă cursa promovării, în patru, alături de Crişul Chişineu Criş, Progresul Pecica şi Unirea Sântana.

Formaţii

Şoimii: Trifoi-Orza, Bercu, Blănaru, Edu, Tomuţ, Filimon, Vasinc, S. Popa (cpt.), Borteş, R. Popa. Au mai jucat: Pantea, Sulumberchean. Antrenor Flavius Sabău.

LT Cermei: F. Rusu (cpt.)-A.Popa, A. Rusu, Cotoc, Suslak, Purece, N. Varga, Nistor, Vereş, Sălăjan, Bulza. Au mai jucat: Gurban, M. Varga, Berar, Ghergar. Antrenor Mircea Aslău.

Au arbitrat foarte bine: Cristian Trif, Sebastian Pantea, Mihai Stanciu. Observatori AJF: Marius Alexa şi Ioan Hamza.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase