„Cetatea, Maternul şi CET-ul, prioritățile 2017”

De D.S.
17Comentarii
„Cetatea, Maternul şi CET-ul, prioritățile 2017”
Marin Lupaș cheamă la stabilirea clară a priorităților bugetare ale acestui an.

Consilierul municipal independent consideră că trebuie demarate discuțiile pe marginea construcției bugetare înainte să se intre într-o criză de timp. „Să evităm situația în care bugetul este discutat și votat sub semnul urgenței, putem discuta de pe acum prioritățile Aradului. Din punctul meu de vedere, există 3 subiecte prioritare: Cetatea, CET-ul și Spitalul Matern”, transmite Lupaș într-un comunicat de presă.

Lucrările din Gai asumate pentru Cetate trebuie demarate. „Este momentul să se aloce fonduri pentru amenajarea unității militare din Gai, pentru ca Primăria să își îndeplinească obligațiile asumate pentru preluarea Cetății. Pentru un oraș ca Arad, nu trebuie să reprezinte o problemă majoră investiția din Gai, dar în ultimii ani a fost tergiversată și amânată. Cred că ajunge, este suficient, Cetatea este o prioritate enunțată de politicieni de aproximativ 20 de ani, trebuie să facem pași concreți pentru preluarea ei și pentru valorificarea unui obiectiv de patrimoniu al Aradului. Și în anii trecuți au fost alocate sume de bani, dar nu s-a lucrat efectiv, banii fiind mutați la alte capitole bugetare”, declară consilierul.

Stop, pierderilor!

Problema investițiilor la CET „… reprezintă o altă prioritate. Este nevoie de o strategie și de investiții care să oprească pierderile de la CET. Anul trecut, administrația locală a alocat peste 10 milioane euro pentru a acoperi datorii, fără să elimine de fapt sursa pierderilor. Ce garanții avem că pe parcursul anului 2017 nu se vor acumula iar datorii și că nu va trebui plătită rapid o sumă mare? Este un exemplu de proastă administrație, trebuie să facem ceva concret. S-a irosit o sumă imensă de bani, cu care s-ar fi putut rezolva foarte multe probleme ale arădenilor”, atrage atenția Lupaș.

Construcția unui nou Spital Matern este considerată „… o prioritate de către toți. Deși construcția spitalului va fi realizată de Consiliul Județean, anul trecut în septembrie domnul primar Falcă anunța că Primăria Arad va aloca 10 milioane euro pentru a sprijini construcția unității. A fost un moment rar de consens în spațiul public: cred și eu că administrația locală trebuie să se asocieze la acest proiect, să pună umărul la construcția unui spital care va deservi comunitatea locală. Aștept încă din acest an alocări pentru demararea proiectării și realizării Spitalului Matern”, spune Marin Lupaș.

Nu uită de UTA

Consilierul independent sugerează ca cele 3 priorități menționate de acesta să fie punctul de plecare al unor discuții mai largi pe marginea bugetului. „Sigur că mai avem și alte probleme presante în Arad, cum ar fi canalizarea deficitară, drumuri încă stricate, lipsa spațiilor verzi. Apoi, trebuie să vedem ce facem cu gazonul de la stadionul UTA, dar și cel de la Motorul; în ambele situații trebuie asigurate fonduri, chiar dacă doar ca măsură de siguranță, în caz că există tergiversări la București. Cred că un oraș ce se dorește puternic, cum este Aradul, își ia niște precauții și nu așteaptă de la alții să-i rezolve problemele din propria ogradă, mai ales într-o zonă simbolică cum este UTA și fotbalul. Dar toate acestea ar fi bine să le abordăm chibzuit și nu politicianește, cum am văzut în ultima vreme că este tendința. De aceea am chemat la construcția bugetului pe anul 2017”, se mai arată în comunicatul semnat de Lupaș.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor