Cetăţeni întorşi din drum

Cetăţeni întorşi din drum
Peste o sută de români care intenţionau să iasă din ţară însoţiţi de copii au fost întorşi din vămi în ultimele zile, pentru că nu aveau asupra lor cazier judiciar.

Potrivit conducerii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră, 37 de persoane au fost întoarse din drum pentru că nu aveau cazierul judiciar, iar alte 45 de persoane nu aveau acordul părinţilor copiilor de a-i lua pe aceştia în călătorie în străinătate.

Totodată, 17 copii şi însoţitori ai lor nu au putut părăsi ţara, copiii fiind însoţiţi doar de un părinte, fără existenţa acordului celuilalt părinte, iar şase minori au fost întorşi din drum pentru că nu aveau însoţitori.

„Măsurile au fost luate astfel încât minorii să fie protejaţi şi în afara graniţelor României, urmărindu-se reducerea cazurilor în care copiii sunt folosiţi pentru comiterea de infracţiuni în alte state, cum sunt furturile sau cerşetoria, a declarat Ioan Handra, şeful Inspectoratului. De asemenea, noile reguli au determinat reţinerea la graniţă şi a unor grupuri de elevi care plecau în excursii însoţiţi de profesorii lor.

Călătoria acestora a fost amânată până la obţinerea cazierului prin fax, la punctele de frontieră. Conform Legii 248/2005, minorii nu pot călători în străinătate decât însoţiţi şi numai cu acordul părinţilor sau al reprezentan?ilor legali. Românii însoţiţi de minori la ieşirea din ţară trebuie să prezinte şi cazierul judiciar, din care să rezulte că nu au comis fapte penale grave, în caz contrar fiind întorşi de la graniţă.

Fact box:

APEL LA POPULAŢIE

„Facem un apel către populaţie să se informeze despre noile reguli înainte de a pleca la drum cu minori. Informaţiile se pot obţine şi la numerele de telefon 959, cu prefixul judeţelor sau 9590, pentru Bucureşti, a specificat Ioan Handra.

Diana Rotar



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !