CFR aruncă „mâţa moartă” de la Curtici

De Alin Gherasim
14Comentarii
CFR aruncă „mâţa moartă” de la Curtici
După întreg scandalul iscat în jurul pasajului de la Curtici, CFR aruncă „mâţa moartă” în curtea administraţiei judeţene şi a celei locale.

„Morţii sunt de vină”. Pe acest principiu, cei de la CFR au întocmit un comunicat de presă în care încearcă să spele imaginea pasajului eşuat de la Curtici. Potrivit reprezentanţilor căilor ferate, administraţia judeţeană şi cea locală se fac vinovate de situaţia ingrată a pasajului. Dar nu actualii conducători, ci vechii, respectiv fosta conducere a Consiliului Judeţean Arad şi fosta conducere a Primăriei Curtici. „CFR informează că amplasamentul pentru execuţia pasajului rutier de la Curtici a fost stabilit de comun acord cu autorităţile locale şi judeţene care erau în funcţie la data elaborării proiectului tehnic. În stabilirea acestui amplasament s-a ţinut cont atât de posibilităţile reale de racordare a pasajului cu străzile oraşului Curtici, cât şi de intenţiile de sistematizare a zonei, prezentate la acea dată de reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene. Pentru execuţia acestui pasaj au fost respectate toate etapele legale – consultări publice cu autorităţile locale, avize şi autorizaţii de construcţie”, anunţă cei de la CFR.
Cei de la CFR, prin vocea purtătorului de cuvânt Oana Brânzan, anunţă că atât Consiliul Judeţean, cât şi Primăria Curtici, s-au angajat că vor efectua lucrări de conectare a pasajului. „Primăria Curtici urma să execute o retrasare a străzii de conexiune pentru a asigura un acces direct în oraş, iar Consiliul Judeţean urma să realizeze o sistematizare a DJ 792 C pentru a lărgi accesul spre pasaj, ambele lucrări urmând a fi executate în timpul derulării proiectului, din sursele de finanţare alocate în acest sens prin bugetele acestor instituţii (Primăria Curtici şi Consiliul Judeţean Arad). Constructia pasajului a început în anul 2012, iar până la finalizarea lucrărilor, în anul 2015, nu au fost prevăzute şi executate niciun fel de lucrări de către cele două entităţi, din motive care nu ţin de voinţa CFR SA, iar în aceste condiţii pasajul rutier a fost racordat la drumurile existente”, mai spun reprezentanţii CFR.

Totu-i bine fără TIR-uri

Oana Brânzan vorbeşte şi despre testul de trafic eşuat realizat pe pasajul de la Curtici. Dar, din punctul de vedere al CFR, testul a fost unul reuşit. „În dorinţa de a rezolva problemele reale de trecere a căii ferate şi pentru a facilita accesul locuitorilor oraşului Curtici, care nu deţin tiruri sau utilaje agricole agabaritice (combine, tractoare de mari dimensiuni etc.), CFR SA a propus efectuarea unor verificări reale de trafic, în prezenţa unei comisii mixte (reprezentanţi CFR SA, Consiliul Judeţean, Consiliul Local, Poliţia rutieră etc.). Rezultatele au confirmat cu succes că traficul rutier se poate desfăşura în condiţii normale, iar cetăţenii oraşului Curtici pot beneficia de această lucrare care îi va scuti pe viitor de lungile şi desele perioade de aşteptare la bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată, amplasată în imediata apropiere a pasajului rutier nou-construit. În acelasi timp, este menţinută şi trecerea la nivel existentă care permite circulaţia vehiculelor de mari dimensiuni şi care, de asemenea, este conectată la o stradă care trece prin centrul oraşului”, se arată în comunicatul CFR.

Şi problema

Totuşi, ceferiştii nu neagă faptul că există probleme pe pasaj, dar acest lucru a fost trecut în plan secund. „Cu ocazia acestor verificări a fost consemnată o singură problemă, şi anume încadrarea simultană a două TIR-uri de mari dimensiuni la urcarea/coborârea pe pasaj dinspre DJ 792C, dar pentru rezolvarea acesteia în perioada imediat următoare, CFR SA, împreună cu specialiştii de la Consiliul Judeţean, vor veni cu o soluţie”, spun cei de la căile ferate.

Odă primarului

Oana Brânzan a ţinut să îl „perie” pe actualul primar al Curticiului, Bogdan Ban, cel a cărui semnătură decide deschiderea pasajului. „CFR SA salută şi sprijină iniţiativa primarului din Curtici de a realiza un studiu de siguranţă pentru preluarea traficului din zona pasajului, considerând ca acest demers va fi baza de plecare în acţiunea de sistematizare a străzilor din oraş şi a drumului judetean DJ 792C, lucrări care vor fi derulate de autorităţile deţinătoare”, spun ceferiştii. „Dacă susţin iniţiativa mea, de ce nu ne transmit documentele de care avem nevoie pentru realizarea studiului de trafic?”, a întrebat, însă, Ban, care aşteaptă actele de la CFR de mai bine de două luni de zile.

Taguri: , , , ,


14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor