Cheryl a ajuns la 38 de kilograme

Cheryl a ajuns la 38 de kilograme
Adulterul este greu de suportat pentru orice femeie, mai ales dacă se află la început de drum în viaţa de cuplu.

De când a aflat că a fost înşelată de soţul ei, Cheryl Cole de la Girls Aloud trăieşte o profundă depresie. Tânăra de 24 de ani a încercat în zadar să-şi găsească liniştea pe meleagurile thailandeze, alături de colegele de trupă, Nicola Roberts şi Kimberley Walsh.

Gândul că a fost înşelată de fotbalistul de la Chelsea, Ashley Cole, cu o blondă nu-i dă pace solistei. Bruneta a ajuns la 38 de kilograme, pentru că nu mai mănâncă şi fumează câte patruzeci de ţigări pe zi. Agonia prin care trece este lesne de observat. Cu toate astea, Cheryl este demnă. „Nu mă mai trataţi ca pe o victimă. Nu sunt un martir, sunt o femeie în toată firea. Normal că sunt supărată. De acum înainte nu mai pot avea încredere în partenerul meu”, a mărturisit vedeta.

Din fericire, cântăreaţa nu este singură în acest calvar. Are prietene alături. „Infidelitatea lui Ashley este foarte dureroasă pentru ea. De două săptămâni, plânge şi suspină într-un apartament pe care şi l-a închiriat. A încercat să uite implicându-se în filmările la noul videoclip, dar nu a reuşit”, au spus apropiaţii starului.

Cei din anturajul lui Cheryl au declarat că britanica a luat în calcul şi posibilitatea unui divorţ. În plus, ruptura s-ar putea dovedi o afacere profitabilă. „Ştie că dacă l-ar părăsi pe Ashley ar putea da lovitura. Ar putea câştiga 4 milioane de lire, dat fiind că el e fotbalist. Adevărul este că ea îl iubeşte. Şi nu te poţi pune împotriva sentimentelor”, au explicat amicii ei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase