Cifrele „afacerii Man”

De Daniel Scridon
7Comentarii
Cifrele „afacerii Man”
Patronul Stelei, Gigi Becali, a vorbit la emisiunea „Fotbal Club” de la Digisport despre povestea transferului tânărului atacant utist la Steaua București.

Latifundiarul din Pipera l-a văzut prima dată pe Dennis Man la partidele cu FC Voluntari din barajul pentru promovare din vară: „Prima dată l-am văzut la meciul cu FC Voluntari și i-am spus lui Mihai Stoica să îl urmărească în continuare că mi-a plăcut cum a jucat. Eu am uitat de el și acum trei zile mi-a spus MM că am putea să îl luăm. Eu mereu îi spun lui Mihai că va apărea în România un jucător foarte valoros pe care îl voi vinde cu 50 milioane de euro și cred că acesta e jucătorul pe care îl așteptam“.

Gigi Becali a dezvăluit și cifrele transferurului de la UTA: „Am plătit 300 de mii euro pentru el acum, 100 de mii dacă va juca în acest sezon zece meciuri la Steaua și încă 100 de mii dacă va juca un meci la echipa națională pe toată perioada contractului pe care îl are cu noi. Eu consider că deja am plătit 500 de mii euro pe el. Man este un jucător care cu siguranță va juca zece meciuri la noi și va ajunge la națională. Am preferat să îl iau pe el acum și nu pe Gnohere de la Dinamo, pentru că pe Dennis Man pot să îl vând cu 50 de milioane euro“.

Din câte se pare, Dennis Man are și trecută în contract această clauză de reziliere a contractului în valoare de 50 de milioane euro.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor