Cinci maşini avariate dintr-un foc în Arad. Şoferul vinovat a fugit

De Alin Gherasim
5Comentarii
Cinci maşini avariate dintr-un foc în Arad. Şoferul vinovat a fugit
© sursa foto: facebook
Un şofer care a condus cu viteză pe strada George Coşbuc a reuşit să avarieze patru maşini parcate pe marginea drumului.

Cinci maşini, dintre care patru parcate, au fost avariate din neatenţia unui şofer din Arad. Conducătorul auto circula, se pare, cu viteză mare pe strada George Coşbuc, dinspre Intim spre strada Horia, la volanul unui autoturism Opel. La un moment dat, în dreptul numărului 31, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un autoturism Skoda parcat, după care a fost aruncat în spatele unui Daewoo, pe care l-a lovit din plin. La rândul ei, această maşină a lovit o Dacie parcată în faţa ei, iar Dacia a intrat într-un BMW parcat, de asemenea, în faţă. Chiar forţa impactului lasă impresia că şoferul a circulat cu viteză, ţinând cont că, deşi a lovit o singură maşină, a reuşit să avarieze alte trei autoturisme parcate în faţa primei „victime”.

Poliţiştii, pe fir

Mai grav este că, imediat după incident, şoferul vinovat, aflat la adăpostul întunericului şi profitând de faptul că nu au existat martori, a fugit şi şi-a abandonat maşina. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad s-au prezentat la faţa locului şi au început cercetările în acest caz. Numai că, neexistând persoane rănite, incidentul este catalogat drept tamponare, nu accident. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, marţi spre miercuri noaptea, în jurul orei 2:00, un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, avariind patru autoturisme parcate pe strada George Coşbuc. Autoturismul responsabil de incident a fost abandonat, fiind ridicat de poliţişti pentru continuarea cercetărilor. Conducătorul auto care s-a aflat la volanul autoturismului responsabil de tamponare are la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la Poliţie să anunţe incidentul”, a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Cel mai probabil, oamenii legii au identificat deja proprietarul, dar sunt nevoiţi să aştepte expirarea acelui termen de 24 de ore. Dacă niciun şofer nu se va prezenta pentru a anunţa tamponarea, poliţiştii vor căuta proprietarul maşinii pentru a continua cercetările în acest caz.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor