Cinci persoane au fost prinse cu documente false la frontiera

De Ioana Costas
Cinci persoane au fost prinse cu documente false la frontiera
Patru sirieni şi o egipteancă au încercat să ajungă în Spaţiul Schengen cu acte false.

TURNU. Nu au viză pentru Spaţiul Schengen şi recurg la documente false. Este şi cazul a patru sirieni şi a unei femei din Egipt care au fost prinşi la frontierele Turnu şi Nădlac, legitimându-se cu acte false. În primul caz este vorba despre trei sirieni cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani, care s-au prezentat la Turnu pentru a ieşi din România, ca pasageri într-un microbuz Mercedes. Cei trei au prezentat poliţiştilor de frontieră cărţi de identitate bulgăreşti, însă autorităţile de la frontieră au descoperit falsurile.

Cel de-al patrulea sirian a fost descoperit la Nădlac. Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, călătorea ca şi pasager într-un autoturism Ford Escort şi, conform propriilor declaraţii, vroia să ajungă în Spaţiul Schengen. La controlul de frontieră sirianul a prezentat a prezentat o carte de identitate bulgărească, iar poliţiştii au descoperit că documentul nu prezintă elementele de siguranţă specifice celor în uz.

În ceea ce o priveşte pe femeia din Egipt, aceasta a încercat să iasă din România cu o carte de identitate italiană, călătorind ca pasageră într-un autocar. După ce au descoperit actul fals, femeia, în vârstă de 35 de ani, a declarat poliţiştilor de frontieră că vroia să ajungă în Italia.

Reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au spus că „în toate cazurile poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase