Cine o mai salvează pe UTA?

10Comentarii
Cine o mai salvează pe UTA?
ARAD – Ultimele speranţe se leagă de o păsuire a FRF sau de apariţia unui binevoitor care să ajute clubul.


Situaţia de la UTA era
disperată, marti, după orele
prânzului. Nu era găsită sursa de
finanţare prin care să se stingă
litigiul cu Branko Radovanovici
şi – în plus – jucătorul nu a
răspuns la telefon, pentru a se încerca
lămurirea situaţiei, practic o negociere de
amânare. S-a încercat şi prin
„indirecte”, cu prietenul său, Uros
Miloslavjevic, dar jucătorul sârb a fost de
negăsit. Apoi, s-a vrut înduplecarea celor
de la FRF, însă concret nu s-a realizat
nimic.


De negăsit


Branko Radovanovici nu a putut fi contactat în
cursul zilei de marti. A încercat
preşedintele Giovanni Catanzariti, directorul
administrativ, Dorin Stana, a făcut-o şi Uros
Miloslavjevic, dar degeaba. Jucătorul nu mai vrea
să audă de UTA, el vrea
banii. Impresarul său a orchestrat toată
această strategie, iar acum pericolul este şi
mai mare.


Fără soluţii


Pe plan local, cei de la UTA nu au
găsit finanţarea de care era nevoie.
Aseară, cei 38.000 de euro nu existau, semn
că nu s-au găsit soluţii precum în
cele în cazurile jucătorilor care au
reclamat UTA la Camera
Naţională de Soluţionare a Litigiilor,
sau a lui Marian Spiru. Din acest punct de vedere,
situaţia era dramatică.


„Firul de aţă”

UTA a apelat şi la FRF, pentru
a-i acorda o păsuire, dar federalii nici nu au
vrut să audă despre aşa ceva.
Totuşi, la scurt timp după aceea,
arădenii au fost
„învăţaţi” să
persevereze, să forţeze FRF-ul pe toate
căile, cu toate mijloacele. Zis şi
făcut, UTA reclamând
că s-a înţeles cu jucătorul, dar
acesta nu şi-a mai respectat cuvântul.
Astă-seara, târziu, era programat un verdic
în acest caz, ce ar urma să fie comunicat
în cursul zilei de maine.
UTA se agaţă, practic, de un
fir de aţă.


Cu Motroc la timonă

UTA a efectuat antrenamentul
de marti dimineaţă în compania
reputatului antrenor Ioan Motroc. Acesta a venit la
Arad într-un cadru privat şi a ţinut
două lecţii practice. Dimineaţă a
avut antrenament deschis cu jucătorii
UTA-ei, iar după-amiaza, pe
„Şega”, juniorii au fost cei care au
primit lecţii de la Motroc. Din păcate, din
cauza faptului că vizita acestuia a fost
anunţată în ultima clipă, la cele
două şedinţe de pregătire au fost
prezenţi foarte puţini tehnicieni din
Arad.

L.S.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor