Cine o salvează pe Național Sebiș?

De Leo Sfara
8Comentarii
Cine o salvează pe Național Sebiș?
Dacă nu se votează o rectificare de buget, clubul se va ajunge, încet, încet, în prăpastie.

Sebiș. Lucrurile tind să scape de sub control la Național Sebiș. Am mai tras un semnal de alarmă acum câteva săptămâni, când a plecat de la echipă Cristi Todea. Lucrurile nu s-au schimbat deloc, ba s-au și înrăutățit.

Doar o echipă

Meciul amical cu CS Ineu, adică ultimul, disputat sâmbăta trecută, a adus doar 11 jucători în echipa sebișană. Un lucru nemaiîntâlnit în istoria clubului Național. Imediat ce a ajuns la echipă noul antrenor, Dănuț Șomcherechi, cei din club dădeau asigurări că lucrurile se vor rezolva, vor veni jucători. Culmea e că și din cei care au fost în lot, au mai plecat, iar ultima veste vine dinspre Szekely, care nu mai suportă „regimul” și vrea să plece. Vorbim despre singurul jucător cu banii la zi. Atunci, ce să mai spunem?

Cine salvează clubul?

Este clar, cheia e în Consiliul Local. E singurul care ar putea scoate la liman nava aflată în derivă. În acest moment, nu mai sunt bani la club, se tot face lobby la consilierii locali, pentru ca într-o viitoare ședință să se aprobe o rectificare bugetară. Dar știți ce e culmea? Sunt 11 consilieri din partea PNL, care nu sunt, însă, dispuși să mai dea bani la fotbal. Oare, de ce?

Așadar, lucrurile sunt complicate, dar le stă în putință sebișenilor să urnească din loc căruța. Doar să fie dispuși!

Un nou director

După câteva luni de interimat, Radu Borlea a renunțat să mai conducă clubul din Sebiș. El a tot spus că nu se mai bagă, l-a anunțat și pe primarul Radu Demetrescu, iar ieri a fost instalat în funcție Raul Ștefan Pârv. Acesta lucrează în Primărie și – poate – va face ceva să auzim lucruri foarte bune despre activitatea lui, dar și despre cea a clubului.

Doi jucători noi

Azi, directorul sportiv al lui Național, Costică Vanci aștepta doi jucători experimentați. E vorba de Monel Cârstoiu și Marius Ion, care au mai evoluat pentru sebișeni în urmă cu câțiva ani. De urmărit dacă ei mai pot juca ceva, căci sunt la apusul carierei, nu a mai auzit nimeni de ei de ceva timp.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor