Cine pleacă de la şcoală?

40Comentarii
Cine pleacă de la şcoală?
ARAD – În învăţământul arădean sunt aşteptate disponibilizări. Conform Ordonanţei 114 din 23 decembrie 2009, Aradul ar putea pierde peste 300 de posturi.

Astăzi reprezentanţii sindicatelor şi cei ai ministerului se vor întâlni la Bucureşti. Cine şi ce criterii vor fi aplicate pentru a se decide cine va pleca şi cine va rămâne rămâne de văzut. Deocamdată sindicatele, la nivel naţional, au solicitat Avocatului Poporului să se pronunţe asupra constituţionalităţii ordonanţei.

„Astăzi aşteptăm de la reprezentanţii ministerului să ne aducă la cunoştinţă algoritmul, baza calculelor pe care le-au făcut pentru a se ajunge la aceste cifre”, precizează liderul arădean al SDÎ Dănuţ Ieneşescu. Conform declaraţiilor preşedintelui Băsescu sunt vizaţi, în primul rând profesorii suplinitori necalificaţi şi dascălii pensionari. La nivelul judeţului nostru sunt, în acest moment în jur de 1000 de profesori suplinitori, din care cei mai mulţi (în jur de 900) sunt calificaţi. Cadre didactice necalificate sau în curs de calificare sunt doar 33 de persoane, unul dintre cele mai mici procente din ţară. Situaţia nu va fi deloc simplă, în special în zonele rurale, unde ponderea suplinitorilor este mare. Probabil va fi afectat serios şi personalul nedidactic din şcoli.

M.A.



40Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor