Proiectul de reorganizare administrativ-teritorială, în varianta cu opt judeţene, este doar prilejul, nicidecum cauza reacţiilor nervoase ale liderilor maghiarimii. Ceea ce s-a petrecut la Londra, nu avea nimic de-a face cu proiectul băsescian. Există, în mod evident o escaladare a emotivităţii, care dă impresia că este planificată, anume concepută pentru a forţa Occidentul să priceapă că există o problemă a Ţinutului Secuiesc, a maghiarimii de la noi, în general.
Prea s-au adunat ca să nu fie vorba de o acţiune amplă, bine concertată. Las deoparte manifestaţia de la Londra, las şi acţiunile lui Laszlo Tőkes, la Bruxelles, Strasbourg şi pe unde s-o mai nimeri. În schimb, este imposibil să treci peste ameninţările unui preşedinte de Consiliu judeţean, care vrea să instituie în zonă nesupunerea civică, la început paşnică… „Apoi,vom vedea” – zice el. Nu poţi ignora nici ameninţările lui Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, care este decis să scoată lumea din Secuime în stradă. Ce să mai zici de vocile unor oficialităţi ale guvernului de la Budapesta! Toţi dau lecţii, toţi sunt revoltaţi – până şi soţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti are nemulţumirile dumneaei.
Ce le lipseşte concetăţenilor noştri de etnie maghiară pentru a fi pe deplin satisfăcuţi? Pentru că au toate drepturile posibile. Nu sunt discriminaţi. Îşi folosesc limba maternă în administraţie, în justiţie, în şcoli… Ba, uneori, abuzează de limba lor maternă refuzând să vorbească româneşte. Chiar astăzi vedeam pe micile ecrane tineri care răspundeau reporterului în limba maghiară. Dincolo de faptul că este o sfidare la demnitatea naţională a majorităţii, refuzul de a-ţi însuşi şi de a utiliza limba oficială a statului echivalează cu o autodiscriminare, cu plasarea în afara posibilităţilor de afirmare ca ins, ca personalitate.
Aşadar, ce le lipseşte celor care tulbură apele în maghiarime? Nu te poţi supăra pe viaţă pentru că mai suntem şi noi pe aici. Mai ales când am creat un cadru optim pentru ca minorităţile, cea maghiară în special, să nu aibă ce ne reproşa. Dar uite că nici aşa nu e bine! Ciudat, nu?
tristan.mihuta@informmedia.ro
