Cine știe câte puncte mai face UTA anul acesta?

De Leo Sfara
1Comentariu
Cine știe câte puncte mai face UTA anul acesta?
Lotul echipei UTA e slăbit în ultima vreme, se stă tot mai prost la cele două capitole: numeric și valoric. Unii jucători au fost dați afară, alții, nu sunt ceea ce se aștepta de la ei. Cu greu găsești doi-trei băieți care să fie de nivelul unui nume ca UTA.

Au fost aduși prieteni cu fotbaliștii, nu știm pe unde i-a găsit Ionuț Popa. E drept, nu a avut de unde alege, doar a cules, cum singur a și spus „Mister”. Apoi, încet, încet, oamenii lui de încredere, precum Enescu și Vădrariu, dar și majoritatea celorlalți aduși, au avut o curbă descendentă, unii plătind chiar cu excluderea din lot. Ionuț Popa și-a făcut ceva socoteli, a vrut să scape de „mâinile moarte”, pentru a face loc altor jucători, care să fie aduși în iarnă, după ce se consolidează situația financiară a clubului.

Din păcate, UTA plătește această strategie, deoarece de trei etape nu s-a mai obținut niciun punct, având și un golaveraj de 1-7. Iar până la finalul anului mai sunt de jucat patru partide. La cum arată acum lotul UTA-ei, dar mai ales evoluția unor jucători, e greu de crezut că trupa lui Ionuț Popa nu va mai coborî în clasament. Numai Dumnezeu mai știe câte puncte va mai face „Bătrâna Doamnă” până la sfârșitul sezonului. Sperăm să nu se ajungă în zona periculoasă a clasamentului, e momentul ca Ionuț Popa să arate că știe să mobilizeze jucătorii, câți îi mai are, deoarece pe restul i-a dat afară.

Apropo de probleme, ultima apare în dreptul portarului Orlic (foto), acesta exprimându-și dorința de a pleca de la UTA. Bodea evoluează cu infiltrații, unii sunt blazați ori plictisiți, așa că avem tabloul complet al problemelor de la echipă.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor