Cine sunt incendiatorii de pe Mărului?

De Ioana Costas
19Comentarii
Cine sunt incendiatorii de pe Mărului?
© Fumul negru, dens şi înecăcios „îneacă” Alfa Foto: JA
Deşi produc o poluare de nedescris în Alfa, autorităţile par să nu poată să îi identifice şi amendeze pe vinovaţi.

Despre infama strada Mărului s-a scris foarte mult în paginile ziarului nostru, şi nu numai. Locuitorii cartierului Alfa au îndurat şi încă îndură multe din cauza „căutătorilor” de fier vechi. S-au făcut sesizări la autorităţi, nimic. În fapt, în fiecare săptămână se întâmplă acelaşi lucru: un fum negricios coboară peste cartierul Alfa şi îi îneacă pe locuitori. Fumul vine de la căutătorii de fier vechi care ard orice: banchete de maşini, cauciucuri şi orice altceva din care pot scoate fierul pentru ca mai apoi să-l ducă la vânzare. Pompierii sunt chemaţi să stingă focul, însă niciodată cei care se fac vinovaţi pentru declanşarea incendiilor nu sunt prinşi.

Genocidul

„Un genocid” – aşa descrie o locuitoare a cartierului Alfa ceea ce se întâmplă pe strada Mărului. Un genocid la adresa sănătăţii oamenilor, o încălcare gravă a dreptului la un aer curat. „Sunt locuitor al cartierului Alfa, iar această problemă este un genocid cauzat voit – zic eu – cu ştiinţa autorităţilor, deoarece de mai bine de 12 ani nu se ia nicio măsură, eu personal făcând sesizări de mai bine de 6 ani însă fără niciun rezultat. În ciuda dovezilor fotografice şi a filmuleţelor prezentate, totul a fost în zadar…”, ne-a scris femeia.

Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit de 7 ori în acest an pentru a stinge incendiile provocate de căutătorii de fier vechi. Intervenţiile nu au fost uşoare, iar ultima cu atât mai mult. În urmă cu aproximativ două săptămâni, pompierii au fost chemaţi, din nou, spre seară, de locuitorii din Alfa pe strada Mărului, pentru a stinge incendiul. Au lichidat incendiul, iar a doua zi dimineaţa devreme – în jurul orei 5.30 – au fost chemaţi din nou, în acelaşi loc, din acelaţi motiv: căutătorii de fier vechi au dat foc din nou pentru a „aduna recolta”, adică fierul rezultat din arderea cauciucurilor şi din scaunele maşinilor dezmembrate la fier vechi. Ce e de făcut? Locuitorii cartierului Alfa par să ştie, autorităţile nu. Locuitorii propun autorităţilor să fie mai prezente în zona străzii Mărului, să-i identifice pe cei care produc acest „genocid” şi să-i sancţioneze. Poate aşa căutătorii de fier vechi nu vor mai polua aerul.

samsung-pictures-557 samsung-pictures-561 samsung-pictures-576



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor