Cine va conduce Liceul Naţional de Informatică?

De Monica Ardelean
4Comentarii
Cine va conduce Liceul Naţional de Informatică?
© Un liceu care şi-ar putea pierde directorii Foto: JA
Directorul Maria Paşcalău a declarat pentru Jurnal arădean şi www.aradon.ro că nu va participa la concursul din 12 octombrie.

O situaţie specială la Liceul Naţional de Informatică unde nici unul dintre cei directori nu va participa la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere. Cel puţin aşa susţin cei trei aflaţi în echipa managerială care a gestionat cu succes înfiinţarea celui mai nou liceu din Arad prin fuziunea prin contopirea dintre Gimnazială nr.5 şi Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Arad. Vestea cu siguranţă va şoca multă lume, în special cea legată de neparticiparea la concurs a directorului Maria Paşcalău care a fost artizanul Liceului Naţional de Informatică şi care prin neparticipare va pierde, conform metodologiei, dreptul de a fi păstrată în funcţie. În aceste condiţii, noul liceu al Aradului ar putea fi condus de o nouă echipă. Nedrept pentru cei care şi-au sacrificat timpul şi energia în acest proiect unic în judeţul Arad şi poate chiar la nivel naţional.

Situaţie imposibilă

S-a ajuns la această situaţie din cauza calendarului fixat de minister pentru concursul directorilor, imediat după începerea noului an şcolar, ceea ce a făcut imposibilă respectarea termenelor pentru echipa din conducerea noului liceu. La ora la care ar fi trebuit să fie deja depuse dosarele, în noul liceu arădean nu existau formate structurile care să-şi dea acordul, să pună parafe. Nu exista consiliul de administraţie, nu exista comitet de părinţi, nu exista consiliul elevilor. Şcoala, ca entitate, a început să funcţioneze teoretic din 1 septembrie 2016, dar abia după 12 septembrie, după începerea noului an şcolar, au putut fi parcurse etapele de constituire a noilor structuri ale Liceului. „Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct ne-a găsit în imposibilitatea parcurgerii unor paşi importanţi din calendarul organizării concursului: constituirea noului Consiliului de Administraţie, Consiliul elevilor, comitetul de părinţi, organisme care nu se pot constitui în prima zi de şcoală. Toate documentele manageriale (Plan managerial, direcţii de acţiune, Plan de dezvoltare instituţională) trebuie să ţină cont de punctele de vedere ale noului Consiliu Profesoral, în urma unei analize SWOT care, de asemenea, nu se putea face în prima zi de şcoală”, se specifică în interpelarea făcută ministrului Educaţiei de către directorul Maria Paşcalău.

Oricât de mult şi-ar fi dorit cei care acum conduc liceul, într-una din cele mai dificile perioade, să intre în concurs pentru a putea continua proiectul susţinut deopotrivă de Primăria Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi comunitatea locală, a fost imposibil. Maria Paşcalău a declarat pentru Jurnal arădean că a reuşit parţial să parcurgă etapa de încărcare a dosarului pe platformă, dar indiferent dacă va fi validat sau nu, nu va intra în concurs. Nu în aceste condiţii.

Nu le este frică de concurs

Care a fost solicitarea? „Vă rugăm să dispuneţi reprogramarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director, directori adjuncţi la Liceul Naţional de Informatică Arad la o altă dată, după ce vor fi finalizate toate etapele absolut necesare pentru funcţionarea în condiţii normale şi legale a noii instituţii”, a solicitat directorul în funcţie, Maria Paşcalău. Care va fi răspunsul ministerului? Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al MENCŞ a confirmat că interpelarea a ajuns la minister şi cu siguranţă, dată fiind situaţia specială de la Arad, va fi soluţionată în cel mai scurt timp posibil.

Statistic

Liceul Naţional de informatică are un număr de 1.500 de elevi în 54 de clase, 106 cadre didactice, 10 posturi didactic auxiliar şi 11 posturi personal nedidactic.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor