Cinema în Parcul Eminescu

De Adriana Barbu
1Comentariu
Cinema în Parcul Eminescu
Şase filme care au obţinut importante premii internaţionale vor fi proiectate de marţi până duminică în parc, pe un imens ecran gonflabil.

Să vină filmele în aer liber. Să vină Caravana Metropolis. Anunţul e clar: cinema în aer liber se întoarce cu filme la Arad în perioada 5-10 iulie.

„Şase filme de autor vor fi proiectate de marți până duminică, de la orele 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii. Filmele din selecția oficială, drame, thrillere, documentare pentru toate gusturile și vârstele, se bucură de numeroase premii la importante festivaluri internaționale, precum Cannes, Berlin, sau Premiile Oscar și BAFTA”, anunţă organizatorii evenimentului din parcul Eminescu.

Despre ce filme vorbim? Marți, 5 iulie va fi „DESPRE OAMENI ȘI OI/ RAMS (Islanda), în regia lui Grímur Hákonarson, cu Theodór Júlíusson, Sigurður Sigurjónsson, câştigător al premiului Un Certain Regard, la Cannes Film Festival 2015, şi al premiului publicului la TIFF 2015.

Miercuri, 6 iulie, vine în parc „DHEEPAN” (Franța), în regia lui Jacques Audiard, câștigător al Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2014. Joi, 7 iulie, va fi „TESTAMENTUL NOU NOUȚ/ LE TOUT NOUVEAU TESTAMENT, în regia lui Jaco Van Dormael, cu Catherine Deneuve, Benoît Poelvoorde, film nominalizat la Globul de Aur și la Premiile Cesar pentru cel mai bun film străin. Seara de vineri, 8 iulie, aduce în Parcul Eminescu, filmul uguresc „FIUL LUI SAUL/ SON OF SAUL”, în regia lui László Nemes, cu Urs Rechn, Levente Molnár, peliculă care a primit peste 30 de nominalizări şi a câştigat 22 de premii, dintre care, cel mai important este Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 2016. A fost distins cu Marele Premiu al Juriului şi cu Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes și cel mai bun film la ediţia din acest an a Globurilor de Aur. Docuemntarul AMY (UK), în regia lui Asif Kapadia, câștigător al Premiilor Oscar și BAFTA pentru Cel mai bun documentar în 2016, vine sâmbătă, 9 iunie, la Arad, iar duminică, 10 iulie, în ultima zi, se va proiecta pe gratis (aşa cum sunt proiectate şi celelalte cinci filme din caravană) „MUSTANG” (Turcia), în regia lui Deniz Gamze Erguven, cu Tugba Sunguroglu, Gunes Sensoy, Elit Iscan, film nominalizat la Oscar și la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin și a avut premiera la Cannes în 2015, în secțiunea Quainzaine des realisateurs. Laureat al premiului European Discovery of the Year la European Film Awards.

Finanţarea caravanei

Eveniment care oferă arădenilor şase filme cu premii internaţionale în Parcul Eminescu este finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, proiectul fiind realizat cu sprijinul CNC, Sponsor AXN, Membru Europa Cinemas.

Asociaţia Culturală Metropolis susţine că are ca principal scop realizarea de evenimente non profit de educare a publicului tânăr, precum Caravana Metropolis – Cinema în aer liber, Balkanik Arts&Culture Festival și KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Copii, la care au participat la cele șapte ediții peste 50.000 de persoane.3 caravana

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor