UPDATE. Ciobotariu nu mai vine!

De Leo Sfara
Reactualizat la:
11Comentarii
UPDATE. Ciobotariu nu mai vine!
Până la urmă, conducerea clubului UTA a decis să-l aducă pe Liviu Ciobotariu pe banca tehnică. Deși ieri se exprima încrederea în Cristi Todea, iată că noaptea a fost un sfetnic bun pentru cei de la UTA, iar în această dimineață l-au sunat pe liviu Ciobotariu, acceptându-i toate condițiile, care ieri păreau că-l îndepărtează de Arad. Așadar, negocierile au ieșit din impas, iar de azi se poate spune că UTA are un nou antrenor.

Liviu Ciobotariu ajunge azi la Arad, iar mâine va fi prezentat echipei. Apoi, la orele amiezii, se va face o conferință de presă, în care vom afla cu ce gânduri a venit la Arad.

Iată și comunicatul celor de la UTA, postat pe siteul oficial:

Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu antrenorul Liviu Ciobotariu, care preia banca tehnică a echipei. Fostul internațional ajunge astăzi la Arad, iar mâine va conduce primul antrenament. Ciobotariu va fi secondat de Adrian Iordache.

Născut pe 26 martie 1971, Liviu Ciobotariu a jucat, în România, la echipele Progresul București, Pandurii Târgu Jiu și Dinamo București (campion în 2000). Altă parte a carierei a petrecut-o în Beliga, unde a îmbrăcat tricourile echipelor Standard Liege, RAEC Mons și Royal Antwerp. Pentru echipa națională a României a evoluat de 32 de ori (a reprezentat ”tricolorul” la Campionatul Mondial din Franța 98), marcând 3 goluri.

Ca antrenor a activat la Progresul București, CS Otopeni (promvoare în Liga I), Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu, Dacia Unirea Brăila, Dinamo București, CSM Iași, FC Vaslui, ASA Târgu Mureș (vicecampion) și Al Faisaly (Arabia Saudită).

”Secundul” Adrian Iordache s-a născut pe 12 septembrie 1980 și s-a remarcat la Dinamo. A mai jucat la Poiana Câmpina, Oțelul Galați, Shinnik Yaroslavl, FC Argeș, Alki Larnaca, AEL Limassol, Rapid București, Khazar Lankaran, CS Mioveni și Gloria Bistrița. Face echipă cu Liviu Ciobotariu de câțiva ani.


UPDATE 1. UTA a scos comunicatul!!!
Incredibil dar adevărat, ceva se întâmplă în relația UTA – Ciobotariu. La zece minute după ce a postat pe siteul oficial că Liviu Ciobotariu e antrenorul echipei UTA, comunicatul a dispărut, semn că lucrurile nu sunt deloc clare deocamdată. Negocierile au intrat în impas sau au căzut definitiv. Vă vom ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă cu acest subiect.


UPDATE 2. A apărut, iar, comunicatul!
Ping-pong cu Liviu Ciobotariu! Acum, comunicatul a reapărut pe site-ul oficial al clubului UTA, dar – din câte se pare – doar provizoriu, deoarece în cursul zilei de azi s-ar putea reveni cu precizări, deoarece Liviu Ciobotariu a întors-o și nu mai vrea să vină la Arad.


UPDATE 3. Ciobotariu nu mai vine!!!
Aşa cum am anunţat, Liviu Ciobotariu a întors-o şi a anunţat că nu mai vine la UTA.
Cei de la UTA au şi dat un comunicat oficial pe această temă. Iată ce se spune:
„Regretăm informația prezentată în această dimineață, cu privire la Liviu Ciobotariu. Comunicatul a fost postat după ce antrenorul a confirmat că acceptă să preia banca tehnică, a fost de acord cu condițiile oferite de club și i s-au cumpărat bilete de avion atât lui, cât și secundului. Ulterior, printr-un SMS, Ciobotariu și-a cerut scuze pentru situația pe care a creat-o, motivând că nu poate respecta înțelegerea, nefiind pregătit mental să revină în Liga a II-a.
Din păcate, obiceiurile balcanice au dus la această dezinformare” – se scrie pe www.uta-arad.ro.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor