Cionca: Aradul primeşte zero lei din TVA

De Andreea Pintea
2Comentarii
Cionca: Aradul primeşte zero lei din TVA
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, subliniază „modul discreţionar prin care a procedat Guvernul României, atunci când a tăiat 45 de milioane de euro de la arădeni”.

„Am atras atenţia, prin orice mijloace, asupra acestui pericol. Am apelat la societatea civilă, m-am adresat unor miniştri, am interpelat parlamentarii, am informat primarii din judeţ care, la rândul lor, s-au revoltat şi au protestat. Sunt afectate până şi cele mai mici comune, cu bugete austere, care sunt «taxate» cu 50-100 de mii de euro. Practic, 450.000 de arădeni sunt pedepsiţi de Guvernul PSD-ALDE”, a precizat Iustin Cionca.

Preşedintele Consiliului Judeţean mai atrage atenţia și că: „În fiecare an, Guvernul ne-a stabilit cheltuieli în plus şi ne ia din bani în fiecare an, dar niciodată nu a fost atât de grav. Toate investiţiile sunt puse în pericol, fie că vorbim despre proiectele pe drumuri judeţene, de cele transfrontaliere, investiţiile în spitale şi şcoli, sau chiar reparaţiile curente şi întreţinerea localităţilor, totul riscă să se blocheze! Pentru a ne putea descurca, trebuie să luăm credite, iar aceste credite vor trebui plătite cu dobândă, tot din banii arădenilor”.

În concluzie, Iustin Cionca anunţă un an 2018 „foarte greu pentru administraţiile locale, un an în care trebuie să înfrunte sărăcia şi să se mulţumească cu dispreţul pe care guvernarea PSD-ALDE îl are faţă de Arad şi de arădeni”.

Taguri: ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor