ARAD. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a renunţat la funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, locul lui urmând să fie preluat de către Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. În şedinţa ordinară a CJA a existat un proiect de hotărâre care face referire la modificarea actului constitutiv şi statutului asociaţiei mai sus menţionată. Practic, Cionca, cel care a deţinut funcţia de preşedinte al ADI Transport Public Arad, a renunţat la această calitate, propunându-l pentru funcţie pe Gheorghe Falcă. Consilierul judeţean Gheorghe Sabău a întrebat care este motivul pentru care preşedintele CJA face această mutare. Răspunsul a venit de la Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean: „Această asociaţie a fost înfiinţată pentru obţinerea de fonduri europene în vederea modernizării transportului public din Arad. Momentan, în ceea ce priveşte liniile de finanţare europene, pot fi accesate fonduri numai pentru modernizarea căii de rulaj, a liniilor de tramvai şi pentru achiziţia de tramvaie noi. Practic, în acest moment, Uniunea Europeană ne alocă fonduri doar pentru aceste două direcţii de investiţii, iar acestea se referă strict la municipiul Arad. Prin urmare, este logic ca primarul Gheorghe Falcă să îşi asume preşedinţia acestei asociaţii şi investiţiile care vor fi realizate”. În final, proiectul a fost adoptat, chiar dacă aleşii din Opoziţie s-au abţinut la vot.
Cionca îi lasă locul lui Falcă
Cionca îi lasă locul lui Falcă
Gheorghe Falcă va prelua conducerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Alesul USR a fost nevoit să ia această decizie pentru a putea candida la funcţia de primar al comunei Bata.
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
Mapamond
Uniunea Europeană a anunţat miercuri, prin vocea unui purtător de cuvânt, că doreşte o anchetă "independentă" după descoperirea unor gropi comune în principalele două spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP.
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!