Ciprian Gabor vrea o confruntare la detectorul de minciuni cu șefii săi

De M.B.
12Comentarii
Ciprian Gabor vrea o confruntare la detectorul de minciuni cu șefii săi
Șeful suspendat al magazinului Profi de pe strada Lucian Blaga își dorește să fie testat cu detectorul de minciuni, susținând că așa poate dovedi că spune adevărul când își acuză superiorul că i-a cerut să vândă produse expirate.

Ciprian Gabor a declarat, pentru Jurnal Arădean / Aradon, că o confruntare directă cu șefii săi ar putea face lumină în acest caz. “Eu sunt dispus să fiu testat cu detectorul de minciuni. Îl invit și pe directorul zonal, Dacian Gavra, cel care mi-a cerut să vând carne expirată și spălată cu oțet și detergent, să vină la confruntare. Nu știu dacă el are curajul, pentru că se va vedea cine minte. Mi-aș dori să fie testat și directorul regional, Laurențiu Zidaru”, a declarat Ciprian Gabor.
El susține că deține o serie de probe, iar acuzațiile lansate în ultima vreme și le va prezenta judecătorilor. “Până atunci, vreau să dovedesc la detectorul de minciuni că alții mint, cei care încearcă acum să mă denigreze, pentru a nu avea credibilitate în fața opiniei publice”, a adăugat Gabor.

Ce spune Poliția

Referitor la testarea cu detectorul, reprezentanții Poliției Arad spun că se poate face, la cererea lui Gabor, doar în dosarul în care acesta este cercetat pentru tulburarea liniștii publice, în urma plângerii depuse de către conducerea magazinului. Astfel, în legătură cu presupusele practici ilegale ale șefilor săi, Gabor ar putea fi testat cu detectorul doar dacă ar exista un dosar de cercetare pe acest subiect. Deocamdată, la Poliție există numai petițiile semnate de către Gabor și câțiva colegi, petiții aflate în fază de verificare.

Autoritățile continuă cercetările

Cercetările începute de autorități în acest caz sunt departe de a fi încheiate. Reprezentanții Protecției Consumatorilor, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și cei ai Inspectoratului Teritorial de Muncă ne-au spus că anchetele sunt în derulare.
În ceea ce privește verificarea unor nereguli sesizate de angajați ai Profi, conducerea ITM ne-a declarat că au fost solicitate o serie de documente la București, unde lanțul de magazine își are sediul. Între altele, urmează să fie verificate contracte de muncă, însă mai durează câteva zile până când documentele ajung la Arad.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor