Mai exact, spune Ciupe, un criteriu de jurizare prevede că sumele alocate din buget pentru cultură nu pot fi luate de la alte capitole. „Inițial, procentajul era de 2%. A tot crescut, până a ajuns la circa 12%. Să ne spună primarul Falcă de unde a luat banii, cumva de la sănătate sau educație? Nici eu nu am știut decât după aceea. Poate că dacă, în calitate de secretar al comisiei pentru culturală, m-ar fi cooptat în delegație, m-ași fi documentat înainte și ași fi putut atrage atenția asupra acestui criteriu. Poate că, dacă m-ar fi luat cineva în seamă, proiectele pe care le-am propus ar fi fost puncte la dosar. Nu poate, ci sigur, ași fi atras atenția de la bun început că Aradul nu are capacitatea de a se „înhăma” concomitent la două proiecte europene de anvergură, eșecul fiind previzibil. Vreau să spun răspicat că eșecul nu este al Aradului, ci al lui Falcă și a echipei sale. Pentru că nu l-a interesat cu adevărat niciun proiect nici celălalt, a dorit doar să lanseze teme electorale, pentru ca el și PDL, revopsit în PNL, să mai amăgească odată electoratul”, a declarat Ciupe, la conferința de presă a organizației municipale, la care a participat alături de secretarul Florian Racoviță și Daniel Trifon, coordonatorul departamentului pentru cultură ALDE Arad.
Ciupe: nu a fost respectat un criteriu esențial!
Ciupe: nu a fost respectat un criteriu esențial!
Copreședintele ALDE Arad, Ionel Ciupe, susține că proiectul „Arad, capitală culturală 2021” a fost respins și pentru că nu a fost respectat un criteriu important, despre care nu a vorbit nimeni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!