CJ Arad vrea să rezilieze contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene

De Diana Dutu
40Comentarii
CJ Arad vrea să rezilieze contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene
Președintele Iustin Cionca și vicele Sergiu Bîlcea se declară „foarte nemulțumiți” de modul în care își face treaba firma care se ocupă de deszăpezire.

Urmare a ninsorilor din ultimele ore, mai multe echipe ale Consiliului Județean, coordonate de președintele Iustin Cionca și vicepreședintele Sergiu Bîlcea, au inspectat, sâmbătă, starea drumurilor județene. Au fost inspectate tronsoane de drum din toate zonele județului.
„Suntem foarte nemulțumiți de ceea ce am constatat în teren! Am cerut colegilor din Consiliul Județean să demareze procedurile de reziliere a contractului cu firma care asigură deszăpezirea, pentru că nu se achită corespunzător de ceea ce și-a asumat” – a declarat președintele Iustin Cionca.
La rândul său, vicepreședintele Sergiu Bîlcea a precizat că rezilierea contractului nu poate fi făcută de îndată, pentru că potrivit contractului multianual cu firma care a câștigat licitația nu există o variantă de rezervă care să asigure deszpăpezirea județului. „Contractul nu l-am făcut noi, ci l-am moștenit. Așa cum spunea și dl. Cionca, suntem foarte nemulțumiți de felul cum se realizează deszăpezirea, deci nu se pune problema să mai continuăm cu această firmă. Suntem pe teren din această dimineață, utilajele sunt puține sau chiar inexistente pe anumite tronsoane. Am întâlnit și utilaje care circulă fără material antiderapant, deci și acolo unde mașinile circulă, nu fac nimic. Am încercat să iau legătura cu proprietarul firmei, să îi sesizez că utilajele se plimbă fără să facă nimic, dar are telefonul închis. Așa ceva este nepermis!” – a punctat Sergiu Bîlcea.

Nu e o noutate…

Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a mai precizat că în această iarnă au fost transmise firmei de deszăpezire mai multe puncte de vedere oficiale, din partea Consiliului Județean, prin care i se solicita intrarea în normalitate. „Ultima oară, le-am cerut săptămâna trecută, în urma unei discuții cu primarul de la Târnova, să își întețească prezența pe teren. Nu constatăm că s-ar fi întâmplat, deci acest contract nu are de ce să mai meargă mai departe!” – a accentuat președintele CJ Arad.



40Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor