CJA, dator la Loterie

2Comentarii
CJA, dator la Loterie
ARAD – Consiliul Judeţean are de plătit Loteriei Române peste 45.000 de lei, în urma soluţionării unui litigiu.

Consiliul Judeţean trebuie să
plătească Loteriei Române suma
de 45.757 lei. Suma, potrivit unui document provenit de
la Biroul Juridic al instituţiei
„reprezintă pretenţii, cheltuieli de
judecată şi cheltuieli de executare, datorate
de Consiliul judeţean Arad urmare a Sentinţei
civile nr. 1.633/11.03.2008, pronunţată de
Judecătoria Arad în Dosarul nr.
10.821/55/2007”.


De fapt, la mijloc este un litigiu soluţionat
în instanţă. Prin Sentinţa
civilă nr. 1.633/11.03.2008 pronunţată
de Judecătoria Arad în Dosarul nr.
10.821/55/2007, „Consiliul Judeţean Arad a
fost obligat, în solidar cu Consiliul Local al
municipiului Arad şi cu Compania
Naţională Loteria Română,
la plata sumei 115.500 cu titlu de pretenţii,
şi a sumei de 8.563 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată, către Kiss Tamas Richard”, se
menţionează în documentul amintit. Suma
de 115.500 lei acordată cu titlu de
pretenţii, a fost solicitată urmare a
acţiunii în revendicare a unui imobil situat
pe strada Gheorghe Lazăr nr.1. Ulterior, o
nouă decizie a instanţei obligă
instituţiile la plata unor cheltuieli
suplimentare: cheltuieli de judecată şi de
executare, suma totală ajungând la peste
113.000 lei. Întreaga sumă stabilită de
instanţa de judecată a fost achitată de
Compania Naţională Loteria
Română. Acum, printr-o adresă
înregistrată la 1 aprilie 2009, Compania
Naţională Loteria Română
solicită achitarea sumei care corespunde
obligaţiei de plată stabilite în
sarcina Consiliului Judeţean Arad:
45.757,36 lei.


Consilierii judeţeni sunt chemaţi, la finele
acestei luni, să aprobe plata banilor.

S.B.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor