CLM a luat act de demisia lui Falcă

De Diana Dutu
5Comentarii
CLM a luat act de demisia lui Falcă
© Moment important în plenul CLM FOTO: EMANUEL COTUNA
Foarte probabil vineri va avea loc o nouă şedinţă extraordinară pentru alegerea unui primar interimar.

Chiar dacă la şedinţa ordinară de la începutul acestei luni viceprimarul Călin Bibarţ anunţa o „extraordinară” în 27 sau 28 iunie pentru a se consemna plecarea primarului Gheorghe Falcă la Bruxelles, luni, 24 iunie, a avut loc o nouă şedinţă. „Era necesară încă o şedinţă, în care trebuie să luăm act de hotărârea primarului în funcţie. Apoi documentele se trimit la Prefectură şi de-abia ulterior putem avea şedinţa de vineri” – a explicat Călin Bibarţ.

Când au auzit de „şedinţa de vineri”, pesediştii au luat atitudine: „Vineri noi nu suntem în localitate. Este congresul PSD şi noi suntem plecaţi. Doamna secretară, nu puteţi să o puneţi următoarea săptămână? Vă rugăm… dacă se poate” – a intervenit alesul PSD Ilie Cheşa, adresându-i-se Lilioarei Stepănescu, secretar al municipiului Arad. Nu a primit un răspuns, chestiunea rămânând în coadă de peşte: „O să ne consultăm cu domnul primar, funcţie de programul dânsului”, „O să transmit mai departe, încercăm să…” – au fost replicile viceprimarului Bibarţ.

S-a urmat procedura

Anunţat în deschiderea şedinţei, motivul pentru care a fost convocată „extraordinara” de luni a fost detaliat la final de şedinţă, la ultimul punct de pe ordinea de zi: „Notificări, diverse, corespondenţă adresată CLM Arad”.

„Am distribuit Consiliului Local notificarea de demisie a domnului primar Gheorghe Falcă, cu data de 28 iunie 2019. Cu privire la această notificare, procedura solicită ca preşedintele de şedinţă să ia act în faţa dumneavoastră cu privire la această demisie” – a explicat Lilioara Stepănescu.

„Subsemnatul Szabo Mihai, consilier local, în calitate de preşedinte de şedinţă al şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 24 iunie 2019, având în vedere notificarea adresată de domnul Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, Consiliului Local al Municipiului Arad, notificare scrisă, înregistrată sub numărul 48798 din 21 iunie 2019 şi prezentată în cadrul şedinţei de astăzi, prin care se comunică demisia din funcţia de primar cu data de 28 iunie 2019 în vederea soluţionării situaţiei de incompatibilitate intervenită ca urmare a alegerii ca membru al Parlamentului European pentru mandatul 2019-2024, deoarece a optat pentru mandatul de parlamentar european în termenul legal, constatând că demisia a fost comunicată şi prefectului judeţului Arad, cu notificare înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţul Arad cu numărul 5034 din 21 iunie 2019, în conformitate cu prevederile articolului 17 din Legea 393 din 2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, constat că notificarea demisiei, formularea opţiunii au fost exprimate în cadrul şedinţei Consiliului Local al Municipiului Arad, cu respectarea termenului şi condiţiilor stabilite conform articolului 9 alineatul 2 din Legea 33 din 2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iau act de demisie şi dispun consemnarea în procesul verbal de şedinţă a acestei situaţii astfel încât să devină aplicabile prevederile articolului 16 din legea precizată. Constat că demisiei i s-a anexat şi procesul verbal privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 publicat în Monitorul Oficial al României numărul 452 din 5 iunie 2019” – a precizat preşedintele de şedinţă Szabo Mihai în plenul CLM.

Şedinţa de adio, la Palat

Şedinţa CLM în care Gheorghe Falcă îşi va lua, oficial, adio de la Primăria Municipiului Arad a fost programată pentru vineri, 28 iunie, ora 13.00, în Sala Mare a Palatului Cultural. Tot atunci va fi ales primarul interimar al oraşului.

Taguri:


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor