CLM Arad are, de joi, regulament şi comisii

De Diana Dutu
CLM Arad are, de joi, regulament şi comisii
© FOTO: D.D.
Consilierii locali municipali au votat regulile după care îşi vor desfăşura activitatea în următorii patru ani. S-au constituit şi comisiile de specialitate.

Două ore a durat prima ședință a noului Consiliul Local Municipal din Arad. Două au fost și proiectele aflate pe ordinea de zi: unul privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a CLM pentru mandatul 2016–2020 şi al doilea referitor la constituirea comisiilor de specialitate ale CLM Arad pentru următorii patru ani.

Regulamentul

29 de amendamente au fost propuse de grupul PSD-ALDE şi consilierul independent Marin Lupaş, la Regulamentul CLM. Din diverse motive, trei au fost retrase. Din cele rămase, cele mai multe au fost respinse, doar trei întrunind numărul de voturi pentru a fi aprobate. În final, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 13 voturi „pentru” şi 8 abţineri – toate aparţinând grupului PSD-ALDE. Imediat după vot, primarul Gheorghe Falcă a intervenit arătându-se contrariat faţă de votul PSD-ALDE, le-a solicitat acestora să-şi motiveze opţiunea şi i-a rugat să nu mai voteze în bloc. Adrian Todor i-a răspuns primarului că şi PNL votează în bloc şi a explicat că aleşii PSD-ALDE s-au abţinut pentru că din cele 10 amendamente ale lor doar 2 au fost aprobate – şi acelea fiind de formă, nu de fond.

Comisii

Votul privind cel de al doilea proiect de hotărâre a mers mult mai rapid, dat fiind că numele din componenţa comisiilor au fost ştiute dinainte. Aşadar, au fost votate în unanimitate următoarele comisii de specialitate.

*Comisia 1 – Buget-finanţe, activităţi economice: Bibarţ Laurenţiu-Călin (preşedinte), Pistru-Popa Simona-Geanina (vicepreşedinte), Mariş Florin (secretar), Todor Adrian (locţiitor), Bognar Levente-Grigorie, Săplăcan Gheorghe, Cheşa Ilie.

*Comisia 2 – Urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia mediului şi turism: Bognar Levente-Grigorie (preşedinte), Boca Bogdan-Vlad (vicepreşedinte), Barbeş Adrian (secretar), Vărcuş Beniamin-Narcis-Cristian (locţiitor), Mariş Florin, Ciupe Ionel, Todor Adrian.

*Comisia 3 – Patrimoniu, agricultură, servicii publice: Riviş-Tipei Lucian (preşedinte), Szabo Mihai Iosif (vicepreşedinte), Strona Giovanni (secretar), Lupaş Marin (locţiitor), Bibarţ Laurenţiu-Călin, Buruc Cosmin Alexandru, Stoenescu Anca-Patricia.

*Comisia 4 – Cultură, sănătate, învăţământ, familie, muncă, protecţie socială, copii, culte, tineret şi sport: Bulbuc Ionel (preşedinte), Cismaşiu Mariana (vicepreşinte), Andreş Laura (secretar), Furău Gheorghe-Oto (locţiitor), Naaji Antoanela-Luciana, Dumitrean Adina-Liana, Stoenescu Anca-Patricia.

Reamenajare

Consilierul ALDE, Ionel Ciupe, a solicitat introducerea unui articol în Regulamentul de organizare şi funcţionare a CLM, prin care să se reamenajeze sala de consiliu. Alesul – al cărui loc este pe al doilea rând din sală – a explicat că, în mandatul anterior, s-a săturat să-şi privească în ceafă colegii şi că ar dori să-i privească în ochi. Ciupe a sugerat ca mobilerul din sală să fie aranjat în careu, la fel cum se întâmplă şi în alte oraşe din ţară. Primarul Gheorghe Falcă a replicat că sistemul de organizare aparţine de executiv, nu de legislativ iar, la momentul votului, propunerea expusă de consilierul ALDE a picat, cu 8 voturi „pentru” şi 14 abţineri.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase