CLM Arad, încă o demonstraţie de viteză

1Comentariu
CLM Arad, încă o demonstraţie de viteză
ARAD. Nouă proiecte de hotărâre, zece minute. De atât au avut nevoie aleşii locali ca să voteze mai multe planuri urbanistice de detaliu, dar şi trei horărâri în care problema terenurilor nu e nici pe departe lămurită: suprafeţele din Micălaca, pe care Primăria Arad le vrea pentru ridicarea de blocuri ANL şi terenurile pe care va trece centura în regim de autostradă, terenuri pentru care există titluri de proprietate şi procese în instanţă. Nici o problemă pentru aleşi, însă, care au votat cu toţii tot ce le-a fost pus pe masă de executiv.

Doar Claudiu Cristea a votat împotriva celor două proiecte care vorbesc de unele măsuri pentru valorificarea drepturilor Municipiului Arad asupra despăgubirilor consemnate pentru terenurile expropriate din proprietatea Municipiului Arad, situate pe amplasamentul centurii în regim de autostradă. Cristea nu a intervenit în cadrul şedinţei CLM decât pentru a-şi motiva votul împotrivă.

Vot cu istorie

Alesul a explicat că nu a fost, din start, de acord cu traseul centurii Aradului, mult prea aproape de cartierul Alfa, şi a precizat că în atare condiţii nu are cum să fie de acord cu despăgubirile.

Tot Cristea a fost cel care s-a abţinut de la vot şi în cazul convenţiei încheiate cu unii arădeni pentru terenurile din Micălaca, pe care se vor ridica blocurile ANL, fără a motiva însă votul. Nici o altă discuţie nu a stricat cursa de viteză a aleşilor.

A.D.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor