CLM s-a împotmolit la bloc

CLM s-a împotmolit la bloc
CLM s-a împotmolit la bloc
ARAD – Consilierii locali nu au reuşit să facă lumină în problema blocurilor ce se ridică lângă case.

Aleşii municipali nu au reuşit să se lămurească în chestiuni care privesc oraşul, aşa că o problemă de urbanism care le-a dat bătăi de cap a fost amânată.

În pofida celor 42 de proiecte supuse votului, şedinţa CLM de astazi se anunţa una fără mari probleme şi aşa ar fi fost (cele mai multe proiecte au trecut cu unanimitate de voturi), dacă un plan urbanistic nu ar fi scos în evidenţă faptul că reglementările de la nivel local şi naţional nu mai corespund situaţiei de pe teren.

Aleşii nu au ştiut însă între ce să aleagă şi cui să dea dreptate în cadrul proiectului care viza construirea unui bloc cu trei etaje şi mansară pe strada Oituz, într-o zonă cu case: vecinilor, care acuză că PUD-ul încalcă o serie întreagă de prevederi legale, sau iniţiatorilor proiectului, care susţin că legile sunt întrutotul respectate şi că în zonă mai sunt şi alte clădiri care nu au funcţiunea de locuit.

Mai toţi aleşii au intervenit pe subiect: unii au punctat faptul că nici ei nu ar fi de acord ca lângă casa lor să se ridice un bloc, pentru că acest fapt ar scădea valoarea caselor, alţii au precizat că nu se poate refuza dreptul de a ridica blocuri, iar alţii au vrut să ştie dacă planul avea toate actele şi avizele la zi. Coloman Edeleni s-a arătat indignat de faptul că, pentru prima dată, un proiect nu este însoţit de avizul serviciului juridic, care indica doar că proiectul este înaintat CLM „pentru dezbatere şi analiză”.

Nici măcar Doina Paul, secretarul municipiului, nu a tranşat problema blocului, ci a precizat doar faptul că „este o chestiune de oportunitate până la urmă”, lăsând tot greul pe umerii consilierilor.

Aceştia nu s-au lămurit dacă e bine să voteze PUZ-ul, sau dacă nu vor crea un precedent şi toţi vecinii nemulţumiţi vor veni în CLM să-şi apere dreptatea. În absenţa unui ajutor din partea serviciului juridic sau al secretarului, aleşii au decis să amâne votarea proiectului cel puţin până joi. 

Designer pentru poliţie

Un alt proiect amânat până joi de aleşi a vizat modificarea unui proiect anterior privind înfiinţarea poliţiei comunitare. Amânarea a survenit după ce Ovidiu Moşneag a punctat faptul că ar fi mai bine ca uniformele celor din poliţie să fie desenate de un designer plătit de primărie, după ce edilul a precizat că ar fi bine ca modelul să fie luat din textul de lege aflat pe masa Parlamentului, iar alţi consilieri s-au arătat nemulţumiţi de uniforme prezentate. Cel mai greu dintre proiecte, cel privind realizarea unui cimitir în Micălaca, a fost scos de pe ordinea de zi.

În absenţa altor proiecte problemă, „Diversele” au fost punctul forte al şedinţei, demonstând că aleşilor le pasă de ceea ce se întâmplă în Arad mai ales când aceste întâmplări le creează probleme.

A.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !