CLM vrea să paseze CET Guvernului

De Diana Dutu
5Comentarii
CLM vrea să paseze CET Guvernului
Primarul Falcă a anunţat că pregăteşte un proiect de hotărâre pentru transferul CET către Guvern. ALDE susţine acest proiect, PSD analizează.

Totul a pornit de la două proiecte de hotărâre CLM – aparent banale – aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal de marţi, 28 noiembrie. E vorba de proiectele vizând reprezentarea intereselor capitalului Municipiului Arad la SC Centrala Electrică de Termoficare Arad SA, respectiv la SC Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi SA. Aceste proiecte au fost supuse pentru a doua oară atenţiei aleşilor locali, prima oară fiind amânate din cauza faptului că nu a existat nicio propunere. La fel s-a întâmplat şi de data aceasta: nimeni nu a făcut nicio propunere, aşa că proiectele au fost din nou amânate. În acest moment a intervenit primarul Gheorghe Falcă.

Edilul s-a arătat nedumerit de faptul că nimeni nu vrea să facă parte din Adunarea Generală a Acţionarilor celor două centrale, în condiţiile în care mulţi blamează activitatea CET-urilor. „Constat că există o mare dorinţă de a da sfaturi în ceea ce priveşte termoficarea Aradului, dar nimeni nu vrea să intre în AGA, să administreze CET. În aceste condiţii, în şedinţa viitoare voi propune transferul CET înapoi la Guvernul României, care e un bun cunoscător al problemei” – a subliniat primarul Gheorghe Falcă în plenul CLM.

Contre

Beniamin Vărcuş a precizat că grupul PSD-ALDE a solicitat constituirea unei comisii de control al activităţii CET, din care să facă parte şi reprezentanţii lor, însă au fost refuzaţi. Alesul social-democrat a mai vorbit de situaţia financiară dezastruoasă a celor două centrale şi de managementul ineficient al acestora.

În replică, Gheorghe Falcă a amintit că în anul 2002, atunci când CET a fost preluat de la administraţia PSD, societatea avea 4.000 de miliarde de lei datorii. Primarul a mai spus că decizia consilierilor PSD de a nu intra în AGA celor două CET-uri dovedeşte că preocuparea lor pentru soarta CET nu este decât „o păcăleală”. În opinia edilului, această atitudine exprimă laşitate, frică şi lipsă de responsabilitate.

În discuţie a intervenit şi alesul ALDE, Ionel Ciupe, care a ţinut să remarce că ar fi potrivit ca CET să fie transferat Guvernului. PSD nu e atât de sigur că aceasta e soluţia, Beniamin Vărcuş susţinând că nu au luat în calcul această posibilitate şi că se impune o analiză complexă a situaţiei.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor