Clopoțelul a sunat și pentru cei 17 elevi de la Șiștarovăț

De Dan Lazar
Reactualizat la:
Clopoțelul a sunat și pentru cei 17 elevi de la Șiștarovăț
Școala din cea mai mică comună a județului Arad și-a deschis porțile pentru cei doar 17 elevi înscriși la cursurile claselor 0-IV. ​

Într-un cadru familial, directorul prof. Adela Avasilcăi a deschis noul an școlar, urându-le celor 17 elevi din ciclul primar și celor 15 copii de la grădiniță mult succes la învățătură, manualele fiind, din fericire, deja pe bancă.​
Deși o comună mică, cu doar 358 de suflete, oamenii din Șiștarovăț se dovedesc a fi cu inimă mare, la școală având loc și în vacanța recent încheiată diferite investiții, suportate mai ales din bugetul local.

Prezenți la festiviatea de deschidere, primarul Dorel-Marinel Jurjescu și viceprimarul Andrei Neda, au reconfirmat sprijinul pe care autorițățile locale îl acordă educației, fiind demn de apreciat că o astfel de comună și-a păstrat unitatea de învățământ, copiii reușind să facă primii pași în lumea lui Comenius chiar în școala din localitatea lor. Astfel, clopoțelul se aude încă la Școala primară „Sever Bocu” Șiștarovăț, iar cei implicați în soarta comunei speră ca acest lucru să se întâmple în fiecare an… ​

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !