CMC a decis: bilete doar pentru premiere

De Eugen Rogojan
CMC a decis: bilete doar pentru premiere
Centrul Municipal de Cultură a decis ca la cinematografele arădene să fie percepută taxă de intrare doar în cazul premierelor. 

După ce Consilierii Local Municipali au decis că Centrul Municipal de Cultură Arad (CMCA) are dreptul să perceapă taxă de intrare pentru evenimentele organizate, aceștia din urmă au hotărât ce vor face în cazul cinematografelor pe care le administrează.

Astfel, instituția aflată în subordinea Primăriei Municipiului arad a decis că se vor „rupe” bilete la intrarările în sălile de cinematograf doar pentru filmele ce urmează să fie proiectate în premieră locală. Așadar, filmele care au mai fost proiectate în Arad vor putea fi, în continuare, urmărite gratuit la cinematografele din municipiu.

CMCA a anunțat pe această cale și care vor fi tarifele percepute pentru majoritatea proiecțiilor ce vor avea loc la Cinematograful „Arta” din municipiu. Pentru un bilet întreg, cinefilii vor plăti zece lei, în timp ce elevii, studenții și pensionarii vor putea intra la film în schimbul unui bilet de acces în valoare de șapte lei.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !