Coadă de camioane de opt kilometri pe autostradă!

De V. Obsitos
11Comentarii
Coadă de camioane de opt kilometri pe autostradă!
© FOTO: V.O.
Se stă câte trei ore la coadă la frontiera Nădlac de pe autostradă. S-a aşteptat şi 160 de minute pentru a intra în Ungaria!

Circulaţia maşinilor prin punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad şi prin punctul de trecere a frontierei Borş din judeţul Bihor se desfăşura cu dificultate miercuri, în prima parte a zilei, din cauza a câtorva sute camioane care aşteaptau să treacă frontiera în Ungaria. Circulaţia maşinilor cu capacitatea mai mare de 7,5 tone prin ţara vecină s-a reluat, marţi la ora 23.00, fiind închisă pentru 24 de ore pentru că în Ungaria a fost sărbătoare naţională, Ziua Tuturor Sfinţilor. Coada de camioane se întindea miercuri de dimineaţă pe circa 8 km pe autostrada Nădlac-Arad, în apropierea punctului de trecere a frontierei, camioanele fiind parcate chiar pe banda de urgenţă.

Echipaje de poliţie patrulează pe autostradă acum pentru a evita producerea unor incidente sau aparaţia blocajelor. Ca să poată ieşi din ţară, şoferii de camioane aşteaptă la Borş 180 de minute, iar la Punctul de Trecere a Frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad 160 de minute!

Şoferii se plâng că, din cauza orele petrecute la frontieră, vor întârzia cu mărfurile. De la ora 00:00, prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş au ieşit din ţară circa 600 de camioane, iar la Punctul de Trecere a Frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad circa 1.500 de camioane.

Pentru fluidizarea traficului, Poliţia de Frontieră a dispus măsuri de suplimentare a personalului şi se lucrează pe numărul maxim de benzi de ieşire din ţară. Autorităţile le recomandă şoferilor să folosească şi alte puncte de trecere a frontierei, decât cele foarte mari, pentru a nu se crea blocaje. Camioanele mai mari de 7,5 tone mai pot trece pe la Nădlac pe DN7 şi pe la Vărşand. Circulaţia maşinilor mici sau a autocarelor nu este afectată.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor