Şcoală destinată comunităţii

1Comentariu
Şcoală destinată comunităţii
ARAD – Interviu J.A. Prof. Iustin Barna, directorul Şcolii generale nr. 22 „Caius Iacob”

Deviza Şcolii Generale nr. 22 „Caius Iacob” Arad:  „Nu pentru şcoală ci pentru viaţă învăţăm”

Care ar fi locul Şcolii Generale nr. 22 „Caius Iacob” în cadrul învăţămîntului gimnazial arădean?

Barna. Şcoala Generală nr. 22 „Caius Iacob” se află în cartierul Micălaca, unul dintre cele mai mari cartiere din municipiul Arad. Înfiinţată la 15 septembrie 1987, şcoala devine o şcoală a comunităţii şi pentru comunitate. De-a lungul acestor ani, elevii şcolii noastre, îndrumaţi cu competenţă şi dăruire de cadre didactice, susţinuţi şi încurajaţi de familii, au dovedit  că pot să stea cu fruntea sus alături de ceilalţi elevi din municipiu şi judeţ atât la concursurile şcolare cât şi la examenele de intrare în liceu.

Şcoala se remarcă  prin numeroasele proiecte şi parteneriate cu societatea civilă, administraţia publică locală, instituţii, şcoli (din ţară şi străinătate). De asemenea, fiecare eveniment cultural a fost marcat prin activitaţi artistice şi sportive organizate la nivel local, municipal , judeţean (Zilele Aradului, Zilele Micălăcii, 1 Decembrie, 24 Ianuarie etc.).

Cum se prezintă astăzi baza materială a şcolii?

Barna. Fiind conştienţi că numai investind în tânăra generaţie vom putea crea un viitor mai bun, vom creşte performanţele elevilor noştri, şi în atenţia  noastră a stat în permanenţă îmbogăţirea şi modernizarea bazei materiale.

Şcoala dispune de 24 săli clasă, laboratoare de biologie, fizică, chimie şi informatică,  cabinete de limba română, matematică, istorie, religie, cabinet medical deservit de medic şi asistentă, un cabinet de recuperare motorie cu un profesor specializat în kinetoterapie, sală mare şi mică de sport, bibliotecă şi, în curs de finalizare, o sală multimedia. Şcoala are o minilibrărie şi o cantină care asigură masa pentru cele patru clase step by step şi ceilalţi elevi doritori.

Cum se asigură calitatea actului educaţional în şcoala d-voastră?

Barna. Calitatea în şcoala noastră este asigurată de cadre didactice calificate (19 gr. I, 7 gr. II, 8 def., 2 suplinitori calificaţi), bine pregătite din punc de vedere ştiinţific, majoritatea cu experienţă profesională.

Beneficiind de un colectiv cu mult elan, Şcoala Generală nr. 22 „Caius Iacob” este o şcoală de viitor, cu clase de step by step, engleză intensiv, engleză-informatică, clase speciale de baschet, oferind elevilor masă la cantina şcolii, program after-school, activităţi suplimentare (calculator, limbi străine, balet, arte, activităţi sportive, activităţi de recreere, socializare), având deviza şcolii „Nu pentru şcoală ci pentru viaţă învăţăm”

Ce proiecte importante aveţi în perspectivă ?

Barna. Pe lângă îmbunătăţirea activităţii instructiv-educative şi obţinerea de rezultate pe măsură,  continuăm dezvoltarea bazei materiale a şcolii având în vedere finalizarea şi dotarea sălii multimedia, înlocuirea tâmplăriei, obţinerea de fonduri prin sponsorizări şi  proiecte internaţionale.

V.F.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor