Şcoala din Fârliug, lăsată baltă

3Comentarii
Şcoala din Fârliug, lăsată baltă
FÂRLIUG – Începând de luni, 10 noiembrie, patru clase din instituţie au rămas fără profesoara de limba română.

Decizia profesoarei Silviana Stancu de a renunţa la catedra de la Şcoala cu clasele I-VIII din comună este „de înţeles“, cum spunea şi directoarea Violeta Franţi. Nici un dascăl nu visează să facă naveta pentru a-şi face meseria, chiar dacă sunt copii care depind de îndeletnicirile acestuia. Astfel, şcoala a fost pusă în situaţia de a găsi o soluţie rapidă.

Zis şi făcut

Patru clase riscau să scoată ora de română din orarul zilnic, motiv pentru care în locul profesoarei Stancu a fost adus un cadru didactic pensionat din comună. „Trebuia să vină un alt cadru didactic, însă nu ştiu ce s-a întâmplat şi a renunţat la post. Am telefonat marţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru că nu puteam să rămânem fără profesor de Limba română, dar în ultimă fază am apelat la Maria Balint. Este o doamnă care a mai lucrat la şcoala noastră, dar a ieşit la pensie“, ne-a spus directoarea şcolii, Violeta Franţi.

Tot din spusele acesteia am aflat că vechea profesoară a obţinut un post în Reşiţa şi „nu-i convenea să facă naveta cu maşina personală şi din banii ei mai ales că salariile sunt cum sunt“, a adăugat aceasta. Totuşi, de naveta profesorilor ar trebui să se ocupe Consiliul Local al comunei motiv pentru care am luat legătura cu primarul Ioan Borduz.

„Am semnat documentele necesare pentru a-i deconta banii dar nu i-am dat imediat pentru că nu am avut. Dacă a invocat acest motiv din punctul meu de vedere este pueril. În jur de patru cadre didactice primesc aceste decontări dar nu este vina mea că sunt aduse prea târziu“, a menţionat primarul Borduz. În aceste condiţii copiii au parte de ore de română, însă nu se ştie pentru cât timp.

Alexandra Mănescu

alexandra.manescu@informmedia.ro



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor