Coaliţie pentru Participare

1Comentariu
Coaliţie pentru Participare
ARAD – Pentru a încuraja participarea la vot, 14 organizaţii arădene s-au aliat într-o coaliţie.


Organizaţiile nonguvernamentale din Arad au decis
să se implice în stimularea
participării la vot. În acest sens, 14
dintre ONG-urile arădene au format Coaliţia
pentru Participare, un parteneriat care este
valabil din data de 4 noiembrie. Sub sloganul
„Votul tău poate să facă
diferenţa!”, reprezentanţii
societăţii civile doresc să stimuleze
participarea la vot, atât în cazul
scrutinului prezidenţial, cât şi
în cazul referendumului.


„Suntem realişti. Nu ne propunem să
mutăm acum, în câteva
săptămâni munţii din loc, dar vrem
să transmitem mesaje clare către
cetăţeni privind importanţa dreptului de
a vota şi exprimarea acestuia. Doar
participând la vot se poate transmite un mesaj
clar clasei politice iar cetăţenii pot avea
un impact real asupra politicului. Ne dezicem şi
condamnăm toate punctele de vedere privind
neparticiparea la referendum sau alegeri”, a
explicat Daniel Niţă, iniţiatorul
acestei coaliţii.


Cât despre responsabilităţiile
partenerilor din această coaliţie, Daniel
Niţă a precizat că: „Nicun
partener nu va avea dreptul să utilizeze denumirea
şi sloganul pentru promovarea sau combaterea unui
anumit candidat la scrutinul pentru alegerea
Preşedintelui României; să
încurajeze sau dezcurajeze exprimarea unei
anumite opţiuni atât în cazul
referendumului cât şi în cazul
prezidenţialelor”.


Din această coaliţie şi-au mai exprimat
dorinţa de a face parte şi Asociaţia
Română pentru Cultivarea Limbrii Franceze
AMIFRAN, precum şi Asociaţia Pro
Democraţia – Club Arad. Deciziile celor două
ONG-uri vor fi făcute publice până la
finele acestei săptămâni.


Masă rotundă


Vineri, Coaliţia pentru Participare va organiza cu
începere de la ora 11,00 o masă
rotundă, tema abordată fiind: importanţa
participării la vot. Invitate la acest eveniment
vor fi toate ONG-urile arădene. Pe de altă
parte cei care ocupă poziţii în
administraţie sau politică nu vor fi
invitaţi să participe, pentru a fi un
eveniment neutru din acest punct de vedere.

A.P.

Taguri: , , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor