Cod portocaliu pentru Arad

Cod portocaliu pentru Arad
Cod portocaliu pentru Arad
ARAD – Avertizare de inundaţii trimisă de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor pentru nord-vestul ţării, inclusiv pentru Arad.

Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă a trimis, sâmbătă, o atenţionare meteo „cod galben” (adică risc de creşteri ale debitelor şi nivelurilor apelor) şi „cod portocaliu” (adică risc de viituri generatoare de revărsări importante) către prefecturile din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Timiş. Potrivit avertizării, în aceste zone sunt prognozate precipitaţii însemnate cantitativ pentru următoarele 36 de ore. Potrivit specialiştilor, va ploua pe arii extinse în Maramureş, Crişana, Banat şi vestul Transilvaniei, în aceste zone cantităţile de apă urmând să depăşească local 10-15 litri/mp şi izolat 20-25 l/mp.

Ploile prognozate ar putea duce la creşteri de debite şi niveluri ale cursurilor de ape, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Barcău, Crişuri, Arieş, Bega, Timiş, Bârzava, etc. Potrivit avertizării, începând de sâmbătă seara, există riscul producerii unor viituri şi depăşiri ale cotelor de inundaţie pe cursurile superioare ale râurilor Tur, Someş, Lăpuş, Crişul Negru, Crişul Alb, Timiş, Bega, Bârzava, Nera şi pe afluenţii lor din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş Severin.

A.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !