Colaborarea PSD-PC-PNL funcţionează la Gurahonţ

1Comentariu
Colaborarea PSD-PC-PNL funcţionează la Gurahonţ
ARAD. După un permanent „război” cu consilierii care formau majoritatea ostilă (PDL-PSD) şi nu îl lăsau să îşi promoveze nicio iniţiativă, primarul de la Gurahonţ, Gheorghe Florea, are, în sfârşit, majoritatea de partea sa.

Victoria nu îi aparţine, însă, lui personal, ci se datorează protocolului de colaborare PSD-PC-PNL semnat la centru şi pus în aplicare, în judeţul Arad, de către preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.Acesta a descins la Gurahonţ şi i-a pus în vedere viceprimarului Dorel Mustea să nu mai voteze alături de cei şase consilieri PDL, ci alături de liberali şi PC.

Prin această mutare, PDL rămâne cu şase voturi, iar primarul- cu şapte(cinci consilieri PNL, viceprimarul PSD şi un consilier PC). Cât despre cei trei consilieri liberali propuşi pentru excluderea din partid, mai au o perioadă de respiro, şedinţa Consiliului de Onoare şi Arbitraj fiind amânată. „Voi vedea la şedinţa din 29 decembrie, când vom avea multe puncte pe ordinea de zi, încercând să îndrept unele din deciziile strâmbe, cum se vor comporta”, spune Florea.

Iniţiativă bună

În altă ordine de idei, primarul este total nedumerit de atitudinea consilierilor PDL, care au convocat o şedinţă extraordinară, dar nu s-au prezentat. „Pe ordinea de zi era un singur punct, schimbarea traseului DJ 708, care trece prin centrul localităţii. Probabil, au vrut să profite de programul de reabilitatare a drumurilor judeţene, anunţat de Elena Udrea, lucru cu totul lăudabil din partea lor, însă nu înţeleg, după ce au venit cu iniţiativa, de ce nu s-au mai prezentat la şedinţa pe care ei au convocat-o?”, zice Florea.

S.T.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor