Colind împărtăşit bolnavilor şi vârstnicilor

Colind împărtăşit bolnavilor şi vârstnicilor
ARAD. În după-amiaza zilei de vineri, 17 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Corul parohiei Seleuş, însoţiţi de preotul paroh Petru Ursulescu, au adus o rază de bucurie şi un strop de mângâiere în sufletele vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire şi asistenţă din Arad, precum şi bolnavilor internaţi în Spitalul Judeţean Arad.

Au fost întâmpinaţi de conducerea celor două instituţii sociale şi medicale, alături de preoţii cu slujire misionar caritativă, Ioan Măcean, respectiv Pavel Vesa. Colindele prezentate în faţa asistaţilor, iconiţele şi fructele dăruite au fost în măsură să realizeze o comuniune sufletească în preajma Naşterii Domnului, prin care primitorii colindelor să fie mai aproape de specificul Marelui Praznic al venirii în lume a Domnului Hristos. În acelaşi timp, comunitatea parohială din Seleuş înscrie şi în acest fel o slujire în folosul semenilor, după ce, la vremea culegerii roadelor toamnei, parte din ei a

u contribuit cu produse de sezon la aprovizionarea Cantinei Sfântul Ierarh Nicolae.

 La finalul concertelor, membrii corului au ajuns să facă o mărturisire: din toate deplasările şi concertele pe care le-au avut până acum, această misiune o socotesc cea mai de folos. Aceasta pentru că a mângâia pe cel bolnav, a cerceta pe cel în suferinţă reprezintă povaţa lui Hristos de slujire a celor mai mici ai Lui, pentru a-I face dar, ca răspuns la Marele dar al venirii pe pământ a Pruncului Iisus. Nădăjdund într-un câştig spiritual pentru toţi cei implicaţi, rugăm pronia cerească să reverse binecuvântarea Sa aupra tuturor, cu pace şi bucurie sfântă.

JA-M.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !