Coliziune între un Audi și o căruță, soldată cu două victime. A intervenit SMURD!

De Andreea Pintea
4Comentarii
Coliziune între un Audi și o căruță, soldată cu două victime. A intervenit SMURD!
Un accident soldat cu două victime s-a petrecut joi, 19 iulie, după-masa pe drumul județean dintre Sântana și Caporal Alexa.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, se pare că incidentul rutier a fost cauzat de nepăstrarea distanței regulamentare în trafic. La fața locului s-a deplasat autospeciala SMURD Curtici, după cum ne-a declarat dr. Mircea Merea, director medical Serviciul de Ambulanță Județean Arad. „Este vorba despre două victime, ambele suferind traumatisme caranio-cerebrale și fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad”, a mai spus dr. Merea.

„În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism Audi, pe DJ792 C, în timp ce se deplasa dinspre Sântana spre Caporal Alexa, la kilometrul 50+400 m, nu a păstrat o distanță regulamentară în mers și a acroșat un atelaj hipo. În urma coliziunii, bărbatul de 62 de ani ce se afla la cârma atelajului a fost rănit grav, în timp ce un alt bărbat de 44 de ani, pasager în atelajul hipo a fost rănit ușor. Cercetările vor continua pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la accident”, ne-a declarat agent șef adjunct, Claudia Iuga – purtător de cuvânt Inspectoratul Județean de Poliție Arad.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor